Organizarea defectuoasă a CNADNR poate afecta turismul pe litoral în perioada estivală
„Deşi suntem conştienţi că lucrări de reparaţii sunt necesare şi ne bucura faptul că acestea sunt efectuate, constatam că nu exista o planificare raţională a exploatării autostrăzii de către CNADNR. Eventualele reabilitări nu au fost corect planificate, analizate şi nu a fost evaluat impactul economic asupra activităţii turistice pe litoral, în sezonul estival”, spun reprezentanţii Federaţiei patronatelor din turismul românesc, într-un comunicat de vineri.
Aceştia se tem că lucrările vor afecta fluxul de turişti către litoral şi, în acest sens, solicită CNADNR să prezinte un calendar al executiilor lucrarilor, din care să rezulte evitarea efectelor economice negative asupra industriei turismului.
„În contextul în care o serie de destinaţii turistice europene au devenit nesigure din cauza atentatelor teroriste sau a ameninţărilor venite din această direcţie, şansa României, considerată o ţară sigură, de a trage turişti, este afectată de piedicile puse de CNADNR”, crede FPTR.
FPTR solicită ca CNADNR să evaluează şi să planifice lucrările necesare în mod judicios evitând atât afectarea confortului turiştilor care vor veni pe litoral în perioada sezonului estival, cât şi afectarea activităţii economice din industria turismului.