Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa: Bulgaria şi Turcia finanţează denigrarea litoralului românesc. Putem fi şi noi o Coastă de Azur

Anca Pavel Nedea, director al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că acum trebuie profitat de faptul că românii nu mai pleacă atât de mult în străinătate pe perioada verii şi atraşi spre litoralul românesc, care este vizat de o campanie de denigrare, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 07 iul. 2020, 09:58
Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa: Bulgaria şi Turcia finanţează denigrarea litoralului românesc. Putem fi şi noi o Coastă de Azur

„Este foarte frustrant pentru un manager, antreprenor, consultant să vadă în continuare aversiunea pe care o avem faţă de litoralul românesc. Este la modă de foarte mulţi ani. Alte destinaţii cum sunt Bulgaria, Grecia şi Turcia finanţează masiv presa de litoral şi presa din România în general să spună lucruri bune despre ele şi lucruri foarte rele despre propriul litoral. Am observat campania susţinută împotriva litoralului românesc”, a spus Nedea care conduce, împreună cu fratele ei, Ionuţ Nedea, un hotel din staţiunea Cap Aurora.

Ea s-a declarat dezamăgită să constate o campanie „extraordinar de agresivă” la nivel central faţă de litoralul românesc. „Este un moment pe care refuzăm să ni-l mai fure cineva. E timpul să depăşim aceste subiecte tabu legat de litoralul românesc”.

În Saturn şi Neptun au fost demarate proiecte pe fonduri europene de refacere a infrastructurii staţiunilor, a mai declarat ea, cât despre „hotelurile comuniste”, a afirmat: „Cred că nu este nimic mai frumos într-o destinaţie decât să faci istorie. Mulţi încearcă să readucă la viaţă hoteluri foarte bine făcute pe vremea lui Ceauşescu. Nu trebuie lăsate în paragină. Rolul nostru este să investim, să schimbăm perspective”.

Anul trecut au fost cumpărate toate proprietăţile care erau lăsate în paragină. „Cred că în cinci ani sudul litoralului o să fie o destinaţie unde ne va plăcea să ne visăm o experienţă. Nu trebuie să cadă Mamaia ca să crească sudul. Putem fi şi noi o Coastă de Azur”.

Nedea este de părere că acest lucru nu s-a întâmplat până acum din cauza infrastructurii.

„Ne împiedică infrastructura destinaţiilor. Sunt distruse spaţiile verzi, sunt făcute construcţii care nu respectă peisajul urban, e nevoie de o dezvoltare unitară, de o strategie de promovare”.

În acest sens, a mai precizat că pe ruta Eforie Sud – Vama Veche va începe un proiect de zonă costieră.

Legat de prevenirea răspâdirii noului coronavirus, în această perioadă în hoteluri au fost implementate măsuri speciale – de la covoare cu soluţii speciale, dezinfectanţi, afişaj la nebulizarea camerei după fiecare şedere.

Mai puţin de 1% dintre turişti nu le respectă, a explicat Ionuţ Nedea, proprietarul litoralulromanesc.ro, unul dintre cei mai mari turoperatori de litoral din ţară. „Trebuie să înţeleagă că ne expun pe toţi. Le atragem mereu atenţia, dar nu putem deveni agresivi. Ţine de bunul simţ al fiecărui român care ne trece pragul”, a completat directoarea.

Antreprenorul a explicat că în ultima perioadă hotelierii s-au confruntat cu „cea mai dificilă situaţie din istoria noastră, pe care nimeni nu cred că a prevăzut-o”.

„Deşi am lucrat tot timpul cu planuri de stres, cu scenarii în care am anticipat diverse lucruri, niciodată nu am anticipat această pandemie. Vânzările s-au prăbuşit în luna martie. Am lucrat cu vreo opt scenarii şi am lucrat foarte mult cu oamenii noştri. Am preferat să facem investiţii în aceste trei luni, de peste 600.000 de euro în zona IT”, a mai spus el.

Toate rezervările pentru 1 mai de la hotelul Opal pe care îl conduce au fost restituite. „Am propus unor turişti să accepte vouchere şi am dat 105% celor care au acceptat. Cei care au dorit să îşi primească banii înapoi şi i-au primit”. Din total, 85% au preferat vouncherele.

În ultimele zece zile a fost înregistrată o creştere a vânzărilor. Luni, creşterea vânzărilor a fost de 40% în raport cu aceeaşi zi a anului trecut. „Mă aştept ca acest trend să se menţină”.

„Românii se tem să mai plece în străinătate”, a mai spus Ionuţ Nedea, astfel că cererea pentru litoralul românesc va fi mai mare. „Avem şansa să aducem oameni care nu au mai fost de şase, şapte ani şi vor putea să vadă investiţiile şi hotelurile noi, iar provocarea este să îi aducem aici”. Cei doi au menţionat că pierderile vor putea fi analizate începând cu 15 iulie.

În plus, el a creat un proiect, TourX, care constă în explorarea Dobrogei pe trei rute, prin care turiştii pot descoperi caracterul cultural al regiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...