Organizaţiile civice, după întâlnirea cu Tudose: Protestele continuă până vor fi stopate modificările la legislaţia penală

Reprezentantul Iniţiativa România, Mihai Poliţeanu, a precizat, miercuri, după întrevederea cu premierul Mihai Tudose, că întâlnirea cu acesta pe tema legilor Justiţiei nu a fost „îmbucurătoare” şi că, în consecinţă, protestele vor continua până vor fi stopate modificările la legislaţia penală.
Economica.net - mie, 27 dec. 2017, 12:12
Organizaţiile civice, după întâlnirea cu Tudose: Protestele continuă până vor fi stopate modificările la legislaţia penală

„Am fost astăzi la întâlnire cu premierul Mihai Tudose, unde am livrat un mesaj foarte clar şi am avut trei solicitări. Mesajul este că România este la un moment de derapaj major de la standardele democratice şi de la standardele statului de drept şi că premierul trebuie să asume responsabilităţile pe care le are şi să folosească pârghiile instituţionale pentru a stopa aceste derapaje majore”, a spus Poliţeanu.

El a arătat că cele trei solicitări adresate de reprezentanţii organizaţiilor civice lui Tudose au vizat sesizarea Comisei de la Veneţia în legătură cu pachetul de legi ale justiţiei şi, în viitor, cu legile privind modificarea codurilor penale, prorogarea aplicării legilor justiţiei prin OUG până la momentul în care Comisia de la Veneţia îşi spune opinia şi demiterea imediată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, despre care a spus că nu mai este un partener credibil din punct de vedere moral şi profesional, atât pentru societatea civilă, instituţiile independente ale statului, cât şi pentru partenerii externi.

„Acestea au fost cele trei solicitări. Din cele trei solicitări am primit un singur răspuns şi răspunsul este pe sesizarea Comisiei de la Veneţia. Nu este un răspuns categoric la acest moment. A zis că în următoarele zile se va interesa asupra discuţiilor pe care le-a avut ministrul Justiţiei cu Comisia de la Veneţia şi va lua o decizie în consecinţă”, a spus Poliţeanu, despre răspunsul lui Tudose la aceste solicitări.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, vor mai exista proteste, Poliţeanu a răspuns: „Această întâlnire nu este îmbucurătoare din punctul nostru de vedere şi evident soluţia este în continuare: proteste şi încă o dată proteste până când aceste legi ale justiţiei şi modificările la legislaţia penală vor fi stopate cu totul!”.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, cu delegaţii celor 43 de organizaţii civice care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la Codurile Penale. Întrevererea a durat peste două ore.

La întâlnire au participat 7 reprezentanţi ai organizaţiilor civice: Alexandru Socol – Corupţia Ucide; Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurenţiu Ştefănescu – Iniţiativa Timişoara, Marius Deaconu – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENŢA, Radu Dumitriu – delegat al organizaţiilor din Diaspora.

Cele 43 de organizaţii civice i-au trimis, sâmbătă, premierului Mihai Tudose o scrisoare deschisă prin care îi solicită o întâlnire în care să discute despre legile justiţiei, motivând că România riscă „un derapaj fără precedent de la valorile democratice”.

Premierul Mihai Tudose a răspuns, tot sâmbătă, scrisorii deschise şi a acceptat să se întâlnească pentru a discuta despre Legile Justiţiei miercuri, 27 decembrie.

„Legat de o posibilă întâlnire în perioada 27-30 decembrie, vreau să vă transmit că sunt deschis la dialog. În acest sens, vă propun data de 27 decembrie. Sunt convins că putem comunica eficient în beneficiul României şi al românilor, iar acest lucru nu este posibil fără toleranţã şi deschidere la opinii contrare. Crăciun fericit!”, a scris Tudose într-un comentariu la scrisoarea deschisă publicată pe pagina de Facebook Corupţia Ucide.

Cele 43 de organizaţii civice şi-au manifestat intenţia de a se întâlni cu Tudose în perioada 27-30 decemebrie. „Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice şi statul de drept, libertatea şi bunăstarea concetăţenilor noştri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluţie pentru prezervarea şi consolidarea democraţiei. În adoptarea legilor justiţiei şi în discuţiile privind modificarea codurilor penale au existat deficienţe majore ale dialogului şi consultării dintre legiuitor şi societate în ansamblu. Mai mult, fracturarea dialogului dintre legiuitor şi instituţiile independente ale statului, dintre legiuitor şi instituţiile europene, dintre legiuitor şi partenerii noştri din Uniunea Europeană şi NATO pune într-un pericol major şi iminent separaţia puterilor în stat, respectiv rolul şi credibilitatea noastră în lume. Riscăm un derapaj fără precedent de la valorile democratice şi de la drumul nostru alături de lumea liberă, punând în pericol viitorul nostru ca naţiune”, se arată în scrisoarea trimisă lui Tudose.

Asociaţiile civice semnatare ale scrisorii deschise sunt: #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Alianţa Naţională a Organizaţiior Studenţeşti din România (ANOSR), Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică ProFest, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Consiliul Tineretului din România, Corupţia Ucide, Curăţăm Galaţiul, Diaspora Franţa solidară cu România, Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul civic #Insist, Grupul pentru Dialog Social (GDS), Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara (federaţie a 10 ONG-uri), Oradea Civică, Rădăuţiul Civic, Rezist Birmingham WMW, Rezist Dublin, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist München, Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezistam si la Paris, Rezist Zürich, #REZISTENŢA, România As We Want It- Milano, România Vie, Save Montana-New York, Ştafeta Steagului U.E., Valea Jiului Society, Vă vedem din Sibiu.

Te-ar mai putea interesa și
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord privind ostaticii deţinuţi de peste un an în Fâşia Gaza, relatează......
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat ...
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Ministerul Energiei a prezentat, în noul program de guvernare, vechiul proiect al unei centrale electrice pe gaze în ciclu ...