Organizatorii Imobiliarium: prețurile locuințelor premium vor scădea cu 2%-5%

25 04. 2019
marmura_88380500

„Estimăm că pe termen scurt și mediu piața va cunoaște ușoare scăderi de prețuri, iar în contextul în care avem deja cel mai mare volum de locuințe din ultimii an și observăm cererea temperata a cumpărătorilor, putem spune că ediția Imobiliarium din această primăvară se anunță mult mai interesantă decât sfârșitul anului trecut. Pe de altă parte, aceste schimbări nu sunt majore și pe termen lung, ceea ce face din 2019 un an bun pentru achiziții”, a declarat Adrian Stănescu, project manager Imobiliarium.

Potrivit reprezentantului Imobiliarum, în București scăderile de prețuri se situează între 2% și 5%, în anumite sectoare. De la începutul acestui an se observă cu precădere o scădere în zona de luxury și segmentele care depășesc categoria de mijloc, așadar zonele care se prezintă cu o ofertă mai atractivă ediția aceasta sunt cele din Nord – sectorul 1, 2 si 3, precum și zona adiacentă Ilfov.

Unul dintre motivele determinante ar fi rezerva cumpărătorilor de a investi bugete mari, în contextul în care numeroase proiecte deja construite se încadrează în zona boutique, premium, luxury.

De asemenea, potrivit specialiștilor, se observă tendința de revenire cât mai aproape de oraș, de centru.

Totodată, tendința actuala a pieței influențează direct și semnificativ oferta de beneficii, care apare sub formă de discounturi, dar și sub formă fizică, precum mobilier, loc de parcare, curte, biciclete cadou etc.

Reprezentanții Imobiliarium susțin că aceste schimbări nu reprezintă o certitudine a scăderii prețurilor pe termen lung, ci mai mult o ajustare a acestora la cererea existentă. În prezent, prețurile – mai ales în zona low-medium budget – prezintă o marjă mică, iar costurile de construcție  – materiale, forță de munca etc. – sunt în creștere. Astfel, în cazul în care cererea nu va suplini prin volumul de achiziții aceste costuri și pe termen mediu se va ajunge la o ofertă rezidențială limitată, prețurile vor cunoaște noi scumpiri.

Următoare ediție a Imobiliarium, care va avea loc între 17-19 mai,  în incinta parcării BricoDepot Băneasa, va pune la dispoziția vizitatorilor o ofertă de peste 22.000 de locuințe, încadrate în aproximativ 90 de ansambluri rezidențiale și cumulând peste 1.200.000 de mp utili de vânzare într-un singur loc. În total, își vor prezenta oferta circa 65 de dezvoltatori.