Orice iniţiativă în favoarea independenţei Taiwanului va fi ”sever pedepsită”, avertizează China

Orice pas către independenţa Taiwanului va fi "sever pedepsit", a avertizat duminică şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, după ce alegătorii taiwanezi l-au ales preşedinte pe candidatul pro-suveranitate Lai Ching-te, relatează AFP.
AGERPRES - Dum, 14 ian. 2024, 17:29
Orice iniţiativă în favoarea independenţei Taiwanului va fi ''sever pedepsită'', avertizează China

Alegătorii din insula autonomă, revendicată de China, au ignorat avertismentele Beijingului acordând o victorie largă acestui candidat, descris de Partidul Comunist Chinez drept un separatist periculos.

Beijingul, care nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a aduce Taiwanul sub administraţia sa, a reacţionat la victoria lui Lai Ching-te afirmând că aceasta nu va schimba nimic în „tendinţa inevitabilă spre reunificarea Chinei”.

„Dacă cineva de pe insula Taiwan intenţionează să se îndrepte spre independenţă, ei (…) vor încerca să împartă teritoriul chinez şi cu siguranţă vor fi aspru pedepsiţi de Istorie şi lege”, a declarat Wang Yi în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său egiptean Sameh Shoukry, la Cairo.

„Este un impas”, a adăugat el.

Potrivit şefului diplomaţiei chineze, „indiferent de rezultatele alegerilor, ei nu pot schimba faptul fundamental că nu există decât o singură Chină şi că Taiwanul face parte din ea”.

„Taiwanul nu a fost niciodată o ţară. Nu a fost în trecut şi cu siguranţă nu va fi în viitor”, a spus el.

Eforturile în această direcţie „ameninţă serios bunăstarea compatrioţilor taiwanezi, dăunează grav intereselor fundamentale ale naţiunii chineze şi subminează grav pacea şi stabilitatea în regiunea strâmtorii Taiwan”, a avertizat Wang Yi.

Taiwanul a cerut duminică Chinei „să respecte rezultatele alegerilor prezidenţiale” câştigate în ajun de Lai Ching-te, care a promis că va proteja insula de „ameninţările şi intimidarea” venite din partea Beijingului.

Preşedintele ales al Taiwanului, Lai Ching-te (64 de ani), reprezentantul Partidului Democrat Progresist (DPP), a promis sâmbătă, în faţa susţinătorilor săi, să protejeze insula de ”ameninţările şi intimidările din partea Chinei”, după ce Beijingul a transmis după scrutinul prezidenţial şi parlamentar desfăşurat sâmbătă că reunificarea este inevitabilă.

După o campanie marcată de o puternică presiune diplomatică şi militară din partea Chinei, Lai a câştigat alegerile prezidenţiale organizate într-un singur tur de scrutin cu 40,1% din voturi şi va prelua mandatul pe 20 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...