Oros: Fermierii din industria alimentară care lucrau aproape exclusiv cu HoReCa – cei mai afectaţi de pandemie

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, vineri, că statul român va derula mai multe scheme de sprijin financiar pentru compensarea pierderilor suferite de fermieri şi de agenţii economici din industria alimentară din cauza evoluţiei pandemiei de coronavirus, anunţă Agerpres.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 08:27
Oros: Fermierii din industria alimentară care lucrau aproape exclusiv cu HoReCa - cei mai afectaţi de pandemie

El a declarat, la Botoşani, că producătorii de lactate, dar şi procesatorii de carne au cantităţi mari de mărfuri pe stoc, în special ca urmare a închiderii, pe perioada stării de urgenţă, a sectorului HoReCa.

„Avem mai multe scheme de sprijin. În primul rând, acum monitorizăm pe toţi cei care au avut pierderi, pentru că unii au înregistrat pierderi încă de la începutul pandemiei şi mai ales prin faptul că au stocuri, pentru că a scăzut foarte mult vânzarea în unele domenii. Sunt fermieri şi agenţi economici din industria alimentară care lucrau aproape exclusiv cu HoReCa şi ei sunt cei mai afectaţi. În alte zone încă nu s-au înregistrat pierderi, dar s-ar putea ca în următoarea perioadă, dacă criza se prelungeşte, să fie şi acolo înregistrate pierderi. Sunt stocuri foarte mari de produse lactate, sunt stocuri de carne de pui, de carne de vită şi stocuri de legume, mai ales în prima perioadă, în zonele legumicole”, a spus Oros, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii a menţionat că restricţiile de circulaţie au afectat, de asemenea, volumul cumpărăturilor din România.

Oros a adăugat că a cerut marilor retaileri din România să se aprovizioneze cu produse de pe piaţa autohtonă, însă crede că „singura modalitate concretă prin care putem avantaja produsele româneşte este ca noi toţi să mergem şi să cumpărăm produse româneşti”.

„Am încercat să facem atunci apel la retaileri, pentru că ştiam că există o problemă de transport şi de aprovizionare cu mărfuri care veneau din import, şi am făcut un apel la retaileri să se aprovizioneze cu produsele care se găsesc în ţara noastră, mai ales cu legumele din zonele legumicole”, a adăugat ministrul Agriculturii. 

Te-ar mai putea interesa și
Ce înseamnă un hotel „family-friendly” și cum îl alegi pentru vacanța la mare?
Ce înseamnă un hotel „family-friendly” și cum îl alegi pentru vacanța la mare?
Când planifici o vacanță la mare alături de copii, totul capătă o altă dinamică. Nu ai nevoie doar de o cameră frumoasă și un loc unde să te relaxezi, ci vrei ca întreaga familie să se......
Ministerul Finanțelor anunță că se văd primele semne bune ale pachetului fiscal propus de Guvern. Au scăzut costurile de împrumut pentru România
Ministerul Finanțelor anunță că se văd primele semne bune ale pachetului fiscal propus de Guvern. Au scăzut costurile ...
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de Guvenul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru ...
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică și-a retras ultimii inspectori din Iran, după ce Teheranul a suspedat cooperarea cu ea
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică și-a retras ultimii inspectori din Iran, după ce Teheranul a suspedat ...
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că şi-a retras ultimii inspectori din Iran, ...
Compania Rețele Electrice România începe lucrările pentru modernizarea infrastructurii energetice în Cenad, județul Timiș
Compania Rețele Electrice România începe lucrările pentru modernizarea infrastructurii energetice în Cenad, județul ...
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, anunță că a început lucrările pentru modernizarea ...