OSCE: Armistiţiul din Ucraina a fost respectat per ansamblu, cu încălcări la Lugansk şi Debalţeve
Potrivit agenţiei, el a notat că oraşul Lugansk a fost bombardat duminică, spre ora locală 1.45 (1.45, ora României), şi că o serie de episoade de încălcare a armistiţiului au fost raportate din zona oraşului Debalţeve, scrie Mediafax.
Apakan a spus că membrii misiunii nu au reuşit să ajungă la Debalţeve pentru a constata care este situaţia
El a îndemnând atât trupele ucrainene, cât şi insurgenţii proruşi să asigure reprezentanţilor OSCE accesul în toate teritoriile aflate în conflict.
Michael Bociurkiw, purtătorul de cuvânt al MSM a declarat că numărul observatorilor OSCE în estul Ucrainei va fi suplimentat până la 350.
În plus, Organizaţia urmează să folosească vehicule aeriene neînarmate şi tehnologie satelitară pentru a monitoriza şi observa în ce măsură este respectat armistiţiul.
Armistiţiul între forţele guvernamentale şi insurgenţii proruşi din regiunea Donbas (est) a intrat în vigoare duminică la ora 0.00 (0.00, ora României).
Membrii „formatului Normandia” – preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko, francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel – au semnat un document final negociat de miercuri şi până joi, timp de peste 16 ore, cu privire la o soluţionare paşnică a conflictului ucrainean, iar Grupul de contact – reprezentanţii Kievului, separatiştilor, Moscovei şi OSCE – au negociat în paralel măsurile practice de punere în practică a înţelegerii.
Documentul prevede, între altele, armistiţiul care a intrat în vigoare în estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu de pe linia frontului, un schimb de prizonieri şi măsuri cu caracter politic pe termen lung, inclusiv alegeri în Donbas şi modificarea Constituţiei ucrainene, în vederea soluţionării conflictului.