OSCE intenţionează să trimită 500 de observatori internaţionali la alegerile prezidenţiale din SUA

Economica.net
23 08. 2016
starspangledbanneranthem_64903100

O coaliţie formată din peste 200 de grupuri pentru susţinerea drepturilor civile din SUA au cerut OSCE într-o scrisoare publicată marţi să trimită chiar mai mult decât cei 500 de observatori pe care OSCE i-a solicitat în baza unei evaluări realizate în luna mai. Observatorii vor fi trimişi de cele 57 de state participante ale OSCE.

Scrisoarea trimisă de ‘Leadership Conference on Civil and Human Rights’ afirmă că rolul OSCE este ‘cu atât mai important’ în lumina anunţului din luna iulie al Ministerului Justiţiei potrivit căruia în acest an va trimite observatori la mai puţine secţii de votare decât la alegerile anterioare.

Apărători ai drepturilor civile au afirmat că alegătorii sunt mult mai susceptibili să se confrunte cu prejudecăţi rasiale la alegerile din noiembrie din cauza legilor privind votul pe care mai multe state le-au adoptat după ce Curtea Supremă a anulat în urmă cu trei ani o parte a legii antidiscriminare Voting Rights Act din 1965. Susţinătorii acestor legi afirmă că sunt necesare pentru a combate frauda electorală.

La începutul acestei luni, candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a vorbit despre necesitatea trimiterii de observatori, spunând că singurul mod prin care ar putea pierde în statul Pennsylvania ar fi dacă ‘în anumite secţii de votare din acest stat s-ar frauda’.