OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 14 milioane lei în primul semestru din 2022

11 08. 2022
otp-news-1148x644-otpbank

„Profitul operaţional în primele şase luni ale anului 2022 a ajuns la 86 milioane lei, dublându-se faţă de acelaşi interval din 2021, un efect pozitiv în urma unei creşteri dinamice de 22% a veniturilor totale, parţial diminuate de o creştere cu +10% a cheltuielilor operaţionale”, potrivit raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele Grupului.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 35% pe an, iar taxele şi comisioanele nete s-au majorat cu 9%, în timp ce pentru cheltuielile de exploatare creşterea se datorează în principal investiţiilor realizate în cadrul strategiei de creştere a băncii, care a determinat avansul cheltuielilor pentru zona IT, o creştere cu 2% a numărului mediu de angajaţi şi o contribuţie mai mare plătită în 2022 către Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi Fondul de Rezoluţie.

„Prima jumătate a acestui an a impus, din nou, condiţii extraordinare pentru întreaga economie, cu un context macroeconomic şi geopolitic în constantă schimbare. Am menţinut contactul direct cu piaţa şi am urmărit îndeaproape evoluţia sectorului bancar, pentru a oferi cele mai bune servicii şi o ofertă atractivă pentru clienţii noştri. Prin urmare, pentru OTP Bank au fost şase luni de dezvoltare, investiţii constante şi transformare organizaţională, care, la rândul lor, au adus îmbunătăţiri semnificative în operaţiunile noastre şi la capitolul rezultate. Toate investiţiile planificate sunt în curs de implementare şi suntem angajaţi în proiectele noastre de dezvoltare, atât pentru creşterea echipei, cât şi pentru îmbunătăţirea operaţională”, a declarat Gyula Fater, CEO OTP Bank România.

În primele şase luni, costul total al riscului s-a ridicat la -93 milioane lei, alimentat de un cost al riscului de credit de -59 milioane lei, ca urmare a creşterii portofoliului de credite, dar şi a perspectivelor economice în scădere pentru anumite sectoare.

Potrivit băncii, volumul creditelor performante a crescut cu 23% de la an la an în prima jumătate din 2022, fiind susţinut în principal de o creştere a creditelor corporate, în timp ce creditele ipotecare au crescut cu 17%. Creşterea cu 111% a creditelor corporate este o consecinţă a modificării definiţiei segmentelor corporate şi IMM în trimestrul al treilea din 2021.

„Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 2% faţă de al doilea trimestru al anului trecut. Creşterea cu 66% a depozitelor corporate este o consecinţă a modificării definiţiei segmentelor corporate şi IMM în Q3 2021. Raportul net credite/depozite a crescut cu 23 puncte procentuale de la an la an, la 137% (+12 puncte procentuale comparativ cu trimestrul precedent)”, se precizează în comunicat.

În conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 19,78 miliarde lei, în creştere cu 24% faţă de nivelul consemnat în luna iunie 2021.

„Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 20,02% (-2,13 pp de la an la an), pe fondul creşterii activelor. În primele şase luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 251 miliarde HUF (3.306 milioane lei) în timp ce profitul consolidat după impozitare a fost de 43 miliarde HUF (562 milioane lei)”, se mai spune în comunicat.

OTP Bank România este subsidiara OTP Group. Banca ocupă locul 9, după active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, potrivit ultimelor date BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România.