OTP Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui ANPC privind ratele creditelor

OTP Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din luna mai a acestui an privind modul de calcul al ratelor pentru rambursarea creditelor, a anunţat vineri banca.
AGERPRES - vin, 08 sept. 2023, 13:48
OTP Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui ANPC privind ratele creditelor

Prin urmare, aplicarea măsurilor dispuse de ANPC prin ordin este suspendată până la soluţionarea definitivă a demersului legal de anulare a acestuia, scrie Agerpres.

„Reiterăm faptul că OTP Bank România asigură dreptul clienţilor săi de a alege modalitatea de contractare şi rambursare a creditelor în rate egale sau rate descrescătoare, în funcţie de cerinţa şi nevoile lor. Astfel, clienţii pot alege varianta dorită încă de la momentul contractării creditelor, precum şi pe întreaga perioadă de rambursare, cu respectarea normelor legale şi a gradului de îndatorare. OTP Bank România îşi reafirmă astfel angajamentul de a fi alături de clienţii săi şi de a oferi produse şi servicii bancare optime, potrivite nevoilor lor, urmărind principii etice şi profesionale solide, care respectă normele şi legislaţia bancară în vigoare”, se mai spune în comunicat.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat în luna mai că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat la acea dată, pentru AGERPRES, directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sancţionat sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei.

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei......
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui 2024
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui ...
Medikali, clinică medicală privată cu acționariat 100% românesc și care aniversează doi ani de activitate, anunță ...