OTP Bank România estimează că va încheia anul cu pierderi şi că va reveni pe profit în 2014

Economica.net
29 08. 2013
otp_45721600

„Vom avea pierderi anul acesta, nu aş putea să spun la cât se vor ridica, însă anul viitor vom reveni pe profit. Portofoliul de credite s-a cam stabilizat, majoritatea creditelor neperformante sunt dinainte de 2009, după această perioadă n-am mai înregistrat probleme. În plus, am început să avem creşteri pe credite noi acordate şi lucrurile se vor echilibra”, a declarat joi preşedintele OTP Bank, Laszlo Diosi, într-o întâlnire cu presa.

Pierderea din primul trimestru, de 7,67 milioane euro, a fost înregistrată ca urmare a înrăutăţirii rezultatului operaţional şi a creşterii costului riscului. Anul trecut, banca a consemnat o pierdere de 5,53 miliarde de forinţi (19,1 milioane de euro), faţă de 763 milioane de forinţi (2,73 milioane de euro) profit net în 2011.

Valoarea creditelor nepeformante (cu întârzieri la plată de peste 90 de zile) a crescut în primul semestru cu 28%, de la 55,49 miliarde de forinţi (187,47 milioane de euro) anul trecut la 71,27 miliarde de forinţi (240,8 milioane de euro) în acest an, potrivit raportului grupului ungar OTP.

Diosi spune că în categoria împrumuturilor neperformante, care au o rată de 18,1% din totalul portofoliului băncii, IMM-urile şi segmentul corporate deţin o pondere de câte 20%, iar creditele ipotecare au o cotă mai mică.

„Avem 71% din valoarea creditelor neperformante acoperite de provizioane. Pierdem venituri din cauza creditelor neperformante şi din tăierile de costuri. Ne vom încheia anul cu pierderi, dar punem accentul pe credite noi”, a adăugat preşedintele băncii.

Pentru persoanele fizice, ponderea creditelor restructurate a coborât la 7%, de la 14% în 2009. După ce au ieşit din restructurare, doar jumătate dintre clienţi şi-au revenit şi au putut plăti datoria în continuare.

„Pe portofoliul nou, rata de default la IMM-uri a fost sub 5% din anul 2009 încoace”, a afirmat Roxana Hidan, şeful Direcţiei IMM din cadrul băncii.

Ea a arătat că numărul de clienţi IMM a crescut cu 25% în acest an, ajungând la peste 30.000 la finele lunii iulie, respectiv 95% din totalul segmentului corporate. După active, IMM-urile au o pondere de 25% în portofoliul băncii.

În ceea ce priveşte persoanele fizice, banca atrage circa 4.000 de clienţi noi pe lună pentru credite fără ipotecă, a căror valoare medie este de 10.000 de lei, la care se adaugă încă 1.000 de carduri de credit.

„Totuşi, creditele noi nu se văd în bilanţul băncii pentru că avem şi neperformante. Per total, cred că anul viitor putem să creştem cu 3% la sold credite”, a spus Diosi.

Peste jumătate din portofoliul de credite al băncii este în valută, implicit majoritatea finanţărilor neperformante fiind în valută, însă fără o diferenţă mare între cele în franci elveţieni şi cele în euro.

„Cred că încă de anul acesta cotaţia francului elveţian va mai scădea, astfel încât nu va mai exista presiune aşa mare pe rata clientului”, apreciază preşedintele OTP Bank România.

Împrumuturile noi au fost acordate în moneda locală în proporţie de peste 95%. Banca a reintrodus în vară creditele cu garanţii ipotecare acordate în euro.

În ceea ce priveşte finanţările de la banca-mamă, Diosi spune că nu au existat retrageri de capital, primind fonduri în continuare, însă pe termen lung banca trebuie să se finanţeze şi din alte surse.

Directorul IMM spune că, pe fondul unor semnale pozitive în economie, de creştere a PIB, apetitul clienţilor pentru creditare începe să revină timid, dar sigur, aceştia fiind interesaţi din nou de investiţii, în special în domenii precum producţie, comerţ, IT şi construcţii.

OTP Bank estimează o creştere economică de 2-3% în acest an şi un avans anual al PIB de 4% începând din 2015.

Grupul OTP este prezent pe piaţa locală prin OTP Bank România, OTP Leasing România, OTP Consulting România, companie cu activităţi de consultanţă pentru investitori, autorităţi locale şi IMM-uri, şi OTP Asset Management România, societate de administrare a investiţiilor.