OTP Bank România se retrage de anul viitor din activitatea de brokeraj de la BVB

Economica.net
20 12. 2012
otp_bank_51237900_19251100

‘Este o decizie locală, bazată pe consideraţii de business şi va fi aplicată din ianuarie 2013, după îndeplinirea paşilor legali. Contextul economic dificil a dus la câteva schimbări în toate pieţele, iar România nu face excepţie, dar suntem optimişti că lucrurile se vor schimba în următorii ani şi 2013 poate fi un start îmbunătăţit pentru pieţele financiare’, a spus Diosi.

Capitalul social al băncii a fost majorat la începutul lunii decembrie la 732,9 milioane lei, de la 682,9 milioane lei.

Ca urmare a majorării de capital, OTP Bank Nyrt., în calitate de acţionar principal, deţine 3.053.783 acţiuni nominative şi o cotă de participaţie la capitalul social de 732.907.920 lei, reprezentând 99,99986902% din totalul capitalului social, în vreme ce Merkantil Bank Zrt., deţine 4 acţiuni nominale şi o cotă de participaţie de 960 lei, reprezentând 0,00013098% din totalul capitalului social.

OTP Bank România este subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est. OTP Bank oferă servicii universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1500 de unităţi, prin intermediul reţelei de ATM-uri şi prin sistemul de canale electronice.