OTP Bank se extinde în Uzbekistan

29 09. 2021
otp-news-1148x644-otpbank

Anterior, autorităţile din Uzbekistan au informat că intenţionează să vândă un pachet de 75% din acţiunile Ipoteka Bank. Însă miercuri, după semnarea acordului cu ocazia unei conferinţe organizate la Taşkent, părţile nu au oferit niciun fel de detalii cu privire la mărimea participaţiei sau preţul tranzacţiei.

Acest memorandum este „un punct de cotitură spre un viitor acord” care va fi mai detaliat, a precizat directorul general adjunct de la OTP Bank, Laszlo Wolf. „Vom cumpăra ceea ce Guvernul uzbek va vinde. Însă alte detalii nu vor fi dezvăluite încă”, a spus Wolf.

Pe piaţa din România activează OTP Bank România, o subsidiară a OTP Group, un grup care are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală şi de Est. Subsidiara din România a acumulat 16 ani de prezenţă de piaţa locală. Comunitatea de aproximativ 40 de mii de angajaţi deserveşte zilnic aproape 16,3 milioane de clienţi din 11 ţări.