OTP Bank vrea să facă noi achiziţii în 2017

Economica.net
22 12. 2016
otp_bankjpg_20140307091547432_59506600

”Am putea anunţa curând o achiziţie majoră peste hotare iar o altă tranzacţie ar putea avea loc în ianuarie”, a afirmat şeful OTP într-un interviu acordat săptămânalului Figyelo. Acesta a adăugat că menţinerea sau accelerarea uşoară a creşterii din 2016 ar fi ”un rezultat important” pentru OTP şi există şase pentru o astfel de evoluţie.

Creditarea gospodăriilor este în creştere iar avansul consumului şi al investiţiilor ar urma să accelereze, a apreciat Sandor Csanyi. Acesta a anunţat că OTP intenţionează să majoreze salariile, în special pentru angajaţii cu venituri mai scăzute.

OTP a achiziţionat săptămâna aceasta Splitska Banka, subsidiara din Croaţia a grupului bancar francez Societe Generale, valoarea tranzacţiei nefiind dată publicităţii.

Tranzacţia ar urma să se finalizeze în vara anului viitor, a informat OTP Bank. Achiziţionarea Splitska Banka va majora cota de piaţă a OTP în Croaţia la aproximativ 10%.

OTP Bank oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.