OTP va cumpăra o bancă în următoarele două luni

Economica.net
05 05. 2015
otp_bankjpg_20140307091547432_59506600

În 2014, OTP, unul dintre cei mai importanţi creditori independenţi din Europa Centrală şi de Est, a preluat două bănci mai mici, respectiv Banco Popolare din Croaţia şi Millenium Bank din România, scrie Agerpres.

‘Cel mai bine puteam realiza sinergii acolo unde avem deja o divizie. În aceste ţări ne uităm la tot ce este de vânzare şi, dacă avem o cotă de piaţă redusă, încercăm să ajungem la o dimensiune a afacerilor mai raţională’, a spus Sándor Csányi.

‘În ţările în care nu suntem deja prezenţi, vom face achiziţii doar dacă putem cumpăra o bancă mare, cu o cotă de piaţă de aproximativ 10%’, a explicat acesta.

El a adăugat că în prezent nu există nicio astfel de bancă în ţările vecine, însă ar putea exista o oportunitate pentru ca OTP să cumpere o bancă mare, dar numai la o dată ulterioară.

OTP Bank Group oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.

OTP Bank România a înregistrat în 2014 un profit ajustat după impozitare de 11 milioane de lei, la venituri nete de 279,2 milioane de lei.