OUG energie – Ciolacu spune că Ordonanţa va reglementa aproximativ 80% din piaţa energiei: Statul nu trebuie să compenseze profitul cuiva

09 11. 2022
gaze energie electrica

În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSD a menţionat că va avea în cursul zilei o întâlnire pe tema energiei cu premierul Nicolae Ciucă, precum şi cu vicepremierul Kelemen Hunor.

„După ce vom închide acest capitol, pe urmă putem trece la construcţia bugetului pe anul viitor. Şi nu numai, chiar şi rectificare. Vom avea această discuţie aplicată. Noi avem un draft lucrat în acest moment, l-am mai avut în discuţie cu primul ministru, cum este şi normal. Nu am avut plăcerea să discut şi cu domnul ministru al Energiei – poate secretarul general al Guvernului a avut această plăcere, eu nu, nici nu ţin în mod deosebit – şi sper ca astăzi să închidem… Este vorba de o ordonanţă de urgenţă pe care urmează să o promoveze Guvernul cu modul de reglementare, aproximativ 80% din piaţă. Să existe un preţ maximal. Asta nu înseamnă că toată lumea va plăti acel preţ maximal. Rămân în continuare cele 0,68, 0,8, 1 la IMM-uri, industria alimentară”, a spus liderul social democrat.

El a menţionat că prin amendamente adoptate în Parlament vor fi luate măsuri privind persoanele vulnerabile, utilităţile publice şi cultele religioase.

„În Parlament vom veni cu amendamentele pe Legea 119 cu cele promise: serviciile de utilităţi publice, companiile de apă, tramvaie, metrou. S-a uitat de biserici şi toate cultele religioase care îşi desfăşoară legal activitatea pe teritoriul României. Cei care au probleme medicale – şi pe propria declaraţie – să beneficieze… sunt aparatele de oxigen folosite, sunt cazuri speciale. Sau familiile cu mai mult de trei copii, familiile monoparentale, care la fel, prin o simplă declaraţie, să intre în aceste tarife reduse”, a spus Ciolacu.

Preşedintele PSD a subliniat că statul român nu trebuie să compenseze un profit „excepţional, speculativ”, ci persoanele vulnerabile, economia românească şi producătorii „în cazul în care nu se încadrează în preţul maximal cu costurile de producţie”.

„Se ajungea la un preţ de peste 4 lei, 4,5. Statul român nu trebuie să compenseze profitul cuiva. Mai ales un profit excepţional, speculativ, pe o perioadă limitată. Statul român trebuie să compenseze persoanele vulnerabile, economia românească şi producătorii, în cazul în care nu se încadrează în preţul maximal cu costurile de producţie şi să aibă un profit care a fost mediu în ultimii ani, până să apară această criză. Cred că este o abordare cât se poate de corectă şi o stopare a unei greşeli monumentale a unui guvern dinaintea acestui guvern, când s-a liberalizat piaţa fără să previi o astfel de situaţie”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă va fi menţinut preţul maximal de 1,3 pe kwh, Ciolacu a declarat că reprezentanţii coaliţiei iau decizii politice, iar „restul trebuie să le pună în aplicare”.

„Eu nu discut în contradictoriu cu cei de la ANRE. Eu le spun celor de la ANRE ce atribuţii au, conform legii. După ce guvernul emite o ordonanţă şi Parlamentul o lege, ei trebuie să o pună în aplicare, creând cadrul legislativ, respectiv legislaţia secundară. Nu există niciun producător, în acest moment, care să producă cu un preţ mai mare de 1,3. Dacă la acest preţ adăugăm întregul şir: şi distribuţie, şi furnizare, şi aşa mai departe, nu se depăşeşte acest preţ. În cazul în care se depăşeşte din producţie şi din costuri documentate, atunci statul intervine şi compensează (…)… Eu nu pot compensa să cumpere energie cu 400 de lei şi să o vinzi cu 3.000 de lei şi eu să compensez 2.600 de lei, cum a gândit actualul ministru al Energiei. Aşa ceva nu se întâmplă niciunde în lume”, a mai precizat Ciolacu.