OUG nu obligă la suspendarea ratelor, doar băncile o pot face. Efect: neperformante mai mari şi indicatori de lichiditate mai mici. ANALIZĂ

Ordonanţa de urgenţă anunţată la sfârşitul săptămânii trecute de către ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, demonstrează în primă fază că ratele românilor care vor dori să îşi amâne plata ratelor cu „până la 9 luni” pe perioada pandemiei de coronavirus, vor cunoaşte o creştere medie cuprinsă între 4,59% şi 24,16%, în funcţie de soldul şi tipul creditului la ratele pe care le vor avea de plătit după suspendare.

Astfel, dacă luăm în calcul un credit ipotecar de 24.000 de lei, cu dobândă de 5,56% pe 25 de ani, la care clientul a achitat rate egale de 1.482 de lei timp de trei ani şi jumătate, vom constata că după o suspendare de nouă luni, clientul are de plătit în plus la creditul ipotecar 9,524.55 lei rezultaţi din dobânzile aferente creditului şi neplătite pe perioada celor 9 luni de suspendare. În acest context, potrivit OUG de suspendare a ratelor, dobânzile acumulate în perioada de suspendare, garantate de stat de altfel, se vor achita ca surplus la rata creditului ipotecar pe o perioadă de până la 5 ani. În acest context, rata viitoare a creditului devine 1.574 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 5,9% a ratei iniţiale.

Dacă din întâmplare ai contractat acelaşi tip de credit acum 12 ani, cu aceeaşi dobândă (deşi acum 12 ani dobânzile erau ceva mai mari) şi aceeaşi rată, după perioada de suspendare a ratelor, vei avea de plătit tot o rată mai mare decât cea iniţială: de 1.553 de lei, acumulând o creştere de 6.922 lei din dobânzi şi de 4,57% la nivelul ratei creditului. Este adevărat, în perioada de suspendare a ratelor, dobânzile s-ar putea să cunoască o anumită scădere, mai ales datorită pachetului generos de acţiuni de injectare de lichiditate anunţat de BNR.

La creditul de consum, creşterea volumului ratelor înregistrată după o suspendare de plată a ratelor de circa 9 luni este şi mai mare. Astfel dacă luăm în calcul un credit de 20.000 de lei, rambursabil în 5 ani, cu o rată lunară egală de 430 de lei pe lună, la o dobândă de 10,53% pe an, după achitarea a 18 rate, circa un an şi jumătate, îţi suspenzi ratele de credit pentru 9 luni, şi te trezeşti că vei plăti o rată nou de 567 de lei pentru restul perioadei de creditare, pentru un total al dobânzilor de 1.224 lei. Practic, rata iniţială creşte cu 24,16%.

Dobânda percepută de bancă reprezintă de fapt plata încrederii pe care banca ţi-a acordat-o atunci când ţi-a dat creditul. Faptul că pe durata suspendării ratelor banca nu suspendă dobânzile este o decizie a sistemului bancar şi nu a statului, care se vede acum nevoit să garanteze dobânzile din perioada suspendării. Mai exact, dacă un client nu reuşeşte să îşi plătească împrumutul, banca îşi încasează de la stat cuantumul dobânzilor exprimat mai sus. Mai exact, din această ecuaţie pierde în primul rând clientul! El va trebui să plătească rate mai mari dacă nu poate duce mai departe creditul. Următorul perdant este statul român – el va trebui să plătească băncilor dobânzile dacă un client nu mai poate achita creditul (atenţie, nu contează dacă a murit sau a intrat în faliment personal nedeclarat!).

În plus, la felul în care este structurată acum ordonanţa de urgenţă, clienţii cu probleme nu pot să îşi suspende ratele pentru că s-au îmbolnăvit sau au rămas fără serviciu. Guvernul nu poate nici el să facă acest lucru, pentru că a lăsat totul la latitudinea băncilor. În funcţie de cum vor arăta normele metodolgice, care trebuie să fie redactate săptămâna aceasta, clienţii vor solicita băncii înţelegearea că ei nu îşi mai pot plăti ratele. Cel puţin, pentru o vreme.

În esenţă, sistemul bancar din România îşi va creşte profitabilitatea în 2020. Dacă privim strict din acest unghi de vedere. Totuşi, în această ecuaţie, sistemul bancar are şi el de suferit: pe durata suspendării ratelor la credite, băncile se vor confrunta cu o anumită lipsă de lichiditate constantă – ca atunci când trebuie să încasezi salariul, dar firma îţi spune că ai intrat în şomaj tehnic. Problema şomajului tehnic la bănci este că BNR a dat asigurări că va aduce lichiditate în sistem. Şi va aduce cu siguranţă, pentru că BNR nu şi-a lăsat niciodată promisiunile neonorate. Problema este că instituţiile de credit nu ştiu exact cât la sută din salariul mediu/minim brut va fi asigurat prin lichiditate directă şi indirectă de către BNR. În plus, lichiditatea va  trebui garantată cu titluri de stat sau cu plata dobânzii (în cazul împrumutului direct în condiţii de necesitate). Există state, Ungaria – de exemplu, care au anunţat că vor face operaţiuni REPO (injectare de lichiditate în piaţă) chiar pe baza garanţiei băncilor cu activele ipotecare din portofoliu.

Dacă după finalul pandemiei cu coronavirus va creşte rata creditelor neperformante, la Banca Central Europeană va fi vinovată BNR! Banca centrală şi-a asumat însă din start că va induce lichiditate în sistem pentru a salva orice instituţie de credit care ar putea avea probleme. Pentru că, aşa cum a subliniat banca centrală, orice problemă a unei bănci în această perioadă devine problema întregului sistem. De aceea, ultimele decizii ale BNR vizează scutirea băncilor de la plata texei către Fondul de Rezoluţie (ceea ce înseamnă că orice bancă ar avea probleme, BNR nu o va scăpa din braţe) şi nu îşi mai doreşte raportarea indicilor privind fondurile proprii şi cele legate de garanţia datoriilor.