OUG pentru creşteri salariale la anumite categorii de bugetari va fi aprobată de Guvern. Ciolacu: Prin reorganizări pot fi făcute creşteri ulterioare
Premierul a precizat că ordonanţa urmăreşte rezolvarea unor „inechităţi” în rândul personalului bugetar. Astfel, va fi aprobată o majorare salarială de 10% în două tranşe, în iunie şi septembrie, pentru mai multe categorii de salariaţi din administraţia centrală şi locală. Este vorba în special despre angajaţii din domeniul culturii, cei de la Registrul Comerţului, de la agenţiile de mediu şi funcţionarii din primăriile localităţilor cu mai puţin de 20.000 de locuitori, scrie Agerpres.
„Sunt zone rămase în urmă cu salarizarea faţă de restul bugetarilor şi este corect să luăm o decizie în raport cu cât permit finanţele ţării în acest an. Am văzut că există nemulţumiri faţă de această majorare, considerată prea mică. Chiar în Guvern sunt angajaţi care protestează, susţinând că muncesc prea mult pentru o mie şi ceva de euro pe lună. Cred că atât la Guvern, cât şi la Parlament şi în alte zone ale administraţiei atât centrale, cât şi locale, putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple. Din economiile făcute pot fi mărite apoi salariile celor care merită. Şi ministerele restante trebuie să finalizeze reorganizarea până pe 30 iunie, ca să reducem numărul bugetarilor, cum s-a întâmplat în fiecare lună din acest an”, a spus Ciolacu, la începutul şedinţei de guvern.
Ciolacu a menţionat că angajatorii vor putea oferi salariaţilor facilitatea decontării ochelarilor, în limita a 500 de lei. El a mai precizat că suma a fost plafonată, după ce unii funcţionari publici „s-au gândit că îşi pot deconta ochelari care costă mii de lei”.