OUG pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de fundamentare a planului de adoptare a monedei euro, adoptată de Guvern

Economica.net
21 03. 2018
eur_o_bani_bancnote_0668443_19743400

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o OUG prin care s-a decis constituirea Comisiei Naţionale de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comsie va pregăti calendarul intrări României în mecanismul de supraveghere şi adoptare a monedei euro, precum şi toate acţiunile necesare pentru pregătirea economiei şi societăţii româneşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de News.ro.

Acesta a anunţat că din comisie vor face parte mai mulţi reprezentanţi, printre care membri ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai BNR.

„Din această comisie (…) vor face reprezentanţi ai instituţiilor publice guvernamentale, cu responsabilităţi în pregătirea aderării şi derularea reformelor structural, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai confederatelor sindicale şi patronale, ai BNR, ASF, personalităţi ale ştiinţei, culturii şi mediului academic, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai structurilor associative”, a mai spus acesta.

De asemenea, el a precizat că această comisie va fi condusă de doi co-preşedinţi şi de doi vicepreşedinţi.

„Această comisie va fi condusă de doi co-preşedinţi – premierul României şi preşedintele Academiei Române – şi de doi vicepreşedinţi – guvernatorul BNR şi vicepremierul desemnat de premier prin decizie (…) este vorba despre vicepremierul cu atribuţii în acest domeniu”, a explicat Barbu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că va fi înfiinţată Comisia Naţională pentru aprobarea planului de fundamentare a aderării la moneda euro în 2024.

Miercuri, premierul Dăncilă a subliniat, la începutul şedinţei de Guvern, că, deşi s-a vorbit despre trecerea la moneda euro, România nu a avut niciodată o perioadă stabilită pentru acest moment.

”Consider că adoptarea monedei euro este cel mai important proiect după aderarea la Uniunea Europeană (UE). În consecinţă, printr-o OUG, vom înfiinţa Comisia Naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comisie va avea rolul de a pregăti calendarul de intrare a României în mecanismul unic de aderare la zona euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economică, dar şi a societăţii româneşti pentru acest pas important”, a declarat Dăncilă.