OUG pentru măsuri de organizare a recensământului populaţiei şi cel agricol

Economica.net
04 02. 2020
recensamant_87099700

„Domnule prim-ministru, vă rog să aprobaţi introducerea pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de Guvern a două proiecte de ordonanţă de urgenţă privind organizarea şi desfăşurarea recensămintelor pentru anul 2020-2021 de către Institutul Naţional de Statistică. Este nevoie de reglementarea cadrului legal şi acest lucru ar fi trebuit iniţiat încă din 2018 şi suntem în mare întârziere cu măsurile pregătitoare în vederea organizării recensământului agricol, care ar trebui să înceapă în această toamnă şi recensământul populaţiei, care este programat pentru anul viitor. Sunt două anchete statistice extrem de importante pentru domeniu”, a declarat Ionel Dancă.

Premierul a aprobat introducerea celor două proiecte de OUG şi a întrebat: „Ce au păzit ăştia din 2018 ?”.

Dancă a explicat: „Pur şi simplu au lăsat de izbelişte un proiect de lege în Parlament, care a nu avut nicio susţinere, nicio preocupare, iar la nivelul Guvernului se pare că au existat alte preocupări, mai puţin aceasta de respectare a unui angajament”.