OUG pentru mecanismul de alocare tranzitorie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, aprobat de Guvern
Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ stabileşte că Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri este autoritatea naţională care desfăşoară activitatea de gestionare a contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, de implementare, monitorizare şi punere în aplicare a investiţiilor din Planul naţional de investiţii.
Sumele aferente activităţii de monitorizare şi implementare a investiţiilor din Planul naţional de investiţii (PIN) sunt asigurate de beneficiari din surse proprii şi se stabilesc prin contractele de finanţare, scrie Agerpres.
‘Cuantumul sumelor virate de către beneficiari din surse proprii, stabilit prin contractele de finanţare, va reprezenta 1% din valoarea finanţării nerambursabile solicitate prin cererea de finanţare aprobată. Această sumă nu va depăşi însă 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente investiţiei şi comunicată Comisiei Europene prin Aplicaţia trimisă de România conform articolului 10 c (6) al Directivei 2003/ 87/CE’, informează Guvernul.
România beneficiază, prin două Decizii ale Comisiei Europene din anul 2012, de un ajutor de stat compatibil cu piaţa internă, constând într-un mecanism de alocare tranzitorie cu titlu gratuit de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, pentru producătorii de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, în scopul modernizării producţiei de energie electrică.