OUG pentru modificarea legislaţiei pentru guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată în şedinţa de Guvern de luni

09 09. 2024
guvern_659490_26982700

Executivul are pe ordinea de zi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, .

„Măsurile propuse prin prezentul proiect de act normativ au ca scop alinierea legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice la cerinţele prevăzute în CID, respectiv eliminarea tuturor excepţiilor de la aplicarea de către întreprinderile publice a legislaţiei privind guvernanţa corporativă. În acest sens, se propune eliminarea de la art. 1 alin. (6) a literei a), care reglementa exceptarea RA-APPS de la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. Totodată, prin prezentul proiect de act normativ se propune ca cerinţa privitoare la verificarea suplimentară de securitate prevăzută pentru procedura de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie din domeniul industriei de apărare şi securitate naţională să se aplice şi în ceea ce priveşte selecţia membrilor consiliului de administraţie al întreprinderilor publice care au ca obiect de activitate administrarea bazei materiale de reprezentare şi protocol, prin raportare la specificul atribuţiilor RA-APPS, care implică şi cerinţe din domeniul siguranţei şi securităţii naţionale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Proiectul prevede că prevederile sale se aplică întreprinderilor publice din industria de apărare şi securitate naţională, precum şi celor care au ca obiect de activitate administrarea bazei materiale de reprezentare şi protocol. În aceste cazuri, procedura de selecţie a membrilor consiliului de administraţie cuprinde o etapă suplimentară, constând în efectuarea verificării de securitate prevăzută de Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

„În situaţia în care un candidat selectat nu a obţinut avizul favorabil necesar accesului la informaţii clasificate, acesta nu poate fi numit în funcţia de administrator al întreprinderii publice”, se arată în actul normativ.

Ordonanţa mai menţionează că în cazul în care funcţiile de preşedinte şi de vicepreşedinţi ai AMEPIP sunt sau devin vacante, Secretariatul General al Guvernului va proceda de îndată la organizarea procesului de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte. În această situaţie, prim-ministrul numeşte, prin decizie, preşedintele şi vicepreşedinţii, interimari, până la data numirii conducerii instituţiei, dar nu mai mult de 6 luni.