OUG prin care ONJN preia în coordonare Loteria Română, respinsă de Senat
Astfel, senatorii au adoptat cu 97 de voturi pentru şi o abţinere proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a adoptat în acest caz un raport de respingere, în condiţiile în care Comisia pentru administraţie şi Comisia economică au avizat favorabil proiectul de lege.
Ordonanţă de urgenţă adoptată pe 7 octombrie de Guvern prevede că ONJN va prelua în coordonare Loteria Română.
Potrivit unui comunicat al Executivului remis la acea dată, Oficiul va deveni autoritate cu un grad de independenţă ridicat de reglementare şi coordonator unic al jocurilor de noroc din România.
‘Modificările operate prin actul normativ adoptat astăzi vor permite o administrare transparentă a Companiei Naţionale Loteria Română SA, conform principiilor pieţei concurenţiale, o mai bună previzionare şi colectare a taxelor datorate bugetului de stat, prin folosirea conformă a dreptului de exclusivitate a statului în domeniul jocurilor de noroc. Prin trecerea CN Loteria Română S.A. din coordonarea Ministerului Finanţelor Publice în cea a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc se va crea o singură structură specializată, care să gestioneze unitar şi concurenţial monopolul statului în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă’, informa Guvernul.
Ordonanţa stabileşte că, pentru o perioadă tranzitorie de maximum patru ani de la intrarea în vigoare a OUG, va exista posibilitatea gestionării exclusivităţii în domeniul jocurilor de noroc exploatate de Loteria Română de către ONJN, autoritate de specialitate în domeniul jocurilor de noroc.
‘Loteria Română S.A. se va reorganiza conform principiilor de guvernanţă corporativă, sens în care se va institui într-o perioadă de doi ani, după evaluarea şi analizarea activităţii companiei, o conducere corporativă de tip dualist, recrutată conform prevederilor legale în vigoare (OUG 109/2011), cu stabilirea unor criterii de performanţă şi alegerea celor mai bune soluţii pentru exploatarea exclusivităţii de care dispune, precum şi a celorlalte produse şi servicii existente în piaţa concurenţială’, mai preciza Executivul la momentul respectiv.