OVES Enterprise, dezvoltator de software din Cluj, deschide, în Silicon Valley, primul birou din SUA

OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj, își extinde prezența internațională și deschide, în Silicon Valley, la Palo Alto, primului birou din SUA. Este al cincilea birou deschis în afara țării în ultimele 11 luni, compania având, acum, prezență regională în Germania (cu două birouri), în Emiratele Arabe Unite (Dubai), în Marea Britanie și SUA.
Lidia Neagu - mar, 22 nov. 2022, 12:04
OVES Enterprise, dezvoltator de software din Cluj, deschide, în Silicon Valley, primul birou din SUA

„SUA reprezintă una dintre cele mai atractive zone pentru dezvoltarea de proiecte IT. Și vorbim aici atât despre partea financiară – fee-urile sunt cu 20 – 30% mai mari față de zona DACH – cât și despre complexitatea și gradul de inovație al proiectelor, argumente care ne motivează și ne ajută să evoluăm și să construim un viitor mai bun pentru toată lumea”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că extinderea în SUA oferă acces la clienți mai importanți pentru care pot livra proiecte mai ample, mai complexe.

Extinderea internațională a OVES Enterprise vizează, în următoarele luni, prezența în două noi țări: Belgia și Țările de Jos și deschiderea unui nou birou la New York.

În prezent, peste 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de business din afara țării, biroul din Marea Britanie generând 45%, iar cele două din Germania 30%.

„Estimăm că, în următorii 3 ani, piața din SUA va reprezenta aproximativ la 40% din cifra de afaceri OVES Enterprise. Odată cu prezența noastră aici, ne va fi mai ușor să dezvoltăm proiectele de inovație la care lucrăm, mai ales pe zona de cyber security. Dorim să lansăm și alte proiecte noi pe segmentul de defence, proiecte care își vor găsi finanțare și dezvoltare mult mai ușor în SUA. E important că vom putea fi pe același fus orar cu clienții, că vom putea accesa noi parteneriate care cer prezența în SUA, să dezvoltăm zona de produs și să construim o infrastructură pentru a ridica finanțare”, mai spune Mihai Filip.

Investițiile în extinderea internațională vor ajunge la aproximativ 500.000 de euro la finalul anului, dintre care 200.000 investiți în deschiderea biroului din Silicon Valley.

Anul trecut, cifra de afaceri OVES Enterprise a crescut de 4 ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei. În 2022, compania din Cluj își propune cel puțin dublarea veniturilor, ținta asumată fiind de 30 de milioane de lei.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, 107 angajați și birouri în România, Germania și Emiratele Arabe Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția de publicitate KUBIS îi numește pe Andrei Nica în funcția de Executive Creative Director și pe Bianca Naumovici în funcția de Client Service Director
Agenția de publicitate KUBIS îi numește pe Andrei Nica în funcția de Executive Creative Director și pe Bianca Naumovici ...
Agenția independentă de publicitate KUBIS și-a întărit departamentele de creație, respectiv client service, prin numirea lui Andrei Nica în funcția de Executive Creative Director și a......
Fără „amendă automată” pentru lipsă de rovinietă. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Fără „amendă automată” pentru lipsă de rovinietă. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea potrivit căreia utilizatorii reţelei de drumuri naţionale au posibilitatea ...
Magazinele Carrefour din Iordania vor fi înlocuite cu un nou brand, Hypermax
Magazinele Carrefour din Iordania vor fi înlocuite cu un nou brand, Hypermax
Firma Majid Al Futtaim (MAF), francizatul Carrefour din Orientul Mijlociu, a anunţat marţi că va înlocui supermarketurile ...
Perspectivele metalului prețios, diferite în funcție de câștigătorul de la Casa Albă. Cum ar putea reacționa aurul la alegerile din SUA?
Perspectivele metalului prețios, diferite în funcție de câștigătorul de la Casa Albă. Cum ar putea reacționa aurul ...
Aurul a avut unul dintre cei mai buni ani din istorie, avansul fiind pus pe seama unor evenimente majore pe plan internațional, ...