OVES Enterprise investeşte 100.000 de euro într-o linie nouă de fabricare de drone mici dotate cu AI

23 02. 2024
Drona Ajeet oves

Capabilitățile noilor drone dezvoltate de OVES Enterprise răspund evoluției dinamicii conflictelor armate moderne care presupun identificarea de soluții cu eficiență foarte ridicată, însă, mai ieftine, și care pot realiza cu ușurință misiuni importante.

În  prezent, noua linie de producție deservește un singur model de dronă, Ajeet, conceput pentru a fi operat în grup. Ajeet funcționează, însă, și individual, pentru realizarea diferitelor task-uri, care țin, în principal, de supraveghere și loitering.

Noua dronă produsă de OVES Enterprise este destinată companiilor private din zona de defense, care au în derulare contracte și angajamente asumate față de organisme guvernamentale implicate în multiple operațiuni, dar și guvernelor / armatelor din diferite zone ale globului.

„Avansând în toate aceste discuții legate de drone, dar păstrând o strânsă legătură cu partenerii noștri din zonele de conflict, ne-am dat seama că trebuie să construim un model de dronă care să poată realiza misiuni importante și, totodată, să folosim tehnologia de >. În viitorul apropiat, în teatrele de operațiuni vom găsi stoluri de drone care vor realiza misiuni complexe. Iar un mod de luptă inteligent este să folosești drone de mici dimensiuni, ale căror costuri sunt de ordinul sutelor de dolari, pentru a neutraliza, de exemplu, tancuri care valorează mai multe milioane de dolari”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că, deși de mici dimensiuni, dronele Ajeet respectă toate standardele în vigoare, cum ar fi BMS (Battery Management System – obligatoriu din acest an) sau faptul că fiecare dronă trebuie să dețină un transponder pentru ca drona să poate fi localizată precis, în orice moment.

Pe lângă soluția hardware, OVES Enterprise asigură și partea de software a dronei și a integrat și partea de AI, care ajută la conectarea dronelor, la transmiterea informațiilor de la una la alta și la funcționarea ca un întreg.

Noile drone pot interpreta informații, pot lua decizii autonom în timpul zborului și pot adapta modul în care zboară. De exemplu, dacă, în timpul misiunilor, detectează amenințări, pot decide să zboare toate foarte jos și grupate sau foarte răspândite, în funcție de natura amenințărilor.

„Singura noastră limitare, când vine vorba de AI, este hardware-ul cu care este echipat drona. Chiar dacă am realizat acest model de succes, munca noastră nu se oprește aici. În continuare antrenăm AI-ul pentru task-uri și mai complexe, cum ar fi să identifice autonom echipamente militare sau să realizeze misiuni autonome de la un capăt la altul. În acest caz, în care zborul se desfășoară 100% autonom, dronele noastre nu mai pot fi bruiate”, mai spune Mihai Filip.

OVES Enterprise dezvoltă, în prezent, 10 modele de drone, de diferite dimensiuni, atât cu rotoare, cât și cu aripi fixe. Toate produsele sunt finanțate din fonduri proprii, OVES Enterprise asigurând și partea de cercetare și dezvoltare, atât pentru zona de hardware, cât și pentru cea de software, cu focus pe inovație și pe identificare de noi modalități de utilizare a dronelor.

Pentru anul acesta, compania păstrează ritmul de investiții și anunță un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse și pentru continuarea procesului de extindere internațională, cu focus pe zonele de Software as a Service, Space and Defense și Cybersecurity.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software și producătoare de drone, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. Anul trecut, OVES Enterprise și-a extins activitatea cu o nouă linie de business, axată pe producția de drone.

În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.