UPDATE Ovidiu Tender cere falimentul companiei sale aeriene, Ten Airways

Compania aeriană deţinută de Ovidiu Tender, Ten Airways, şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, în procedură de urgenţă.
Andrada Ghira - joi, 26 feb. 2015, 11:28
UPDATE Ovidiu Tender cere falimentul companiei sale aeriene, Ten Airways

UPDATE 27 februarie

Intrarea in insolventa a Ten Airways reprezinta o decizie luata la cererea explicita a patronatului, ce are drept obiectiv strategic restructurarea companiei in favoarea generarii de noi oportunitati comerciale, se arată într-un comunicat transmis vineri de companie.

Compania incearca sa isi protejeze astfel interesele si partenerii, pentru a trece la o etapa mai profitabila pentru Ten Airways, continuă comunicatul firmei.

“Procedura de insolventa are o conotatie negativa dar nu este altceva decat o modalitate prin care o companie incearca sa se puna la adapost intr-o perioada mai dificila si care impune reorganizarea activitatilor. Exact acest lucru il facem si noi acum”, au declarat reprezentantii companiei în comunicat.

Certificatul aerian al companiei a fost revalidat vineri, precizează Ten Airways, subliniind că revalidarea „constituie un argument solid pentru legitimizarea demersului de a proteja compania in procedura de insolventa”, se mai spune in comunicat.

 

Compania Ten Airways, deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, şi-a cerut insolvenţa, ieri, 25 februarie. Termenul de judecată stabilit de instanţă este 5 martie. În plus, certificatul de operator aerian al Ten Airways este suspendat din 19 ianurie 2015, potrivit datelor de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Ten Airways figura cu şase avioane: trei MD-82 şi trei MD-83. 

Majoritatea angajaţilor companiei, piloţi, însoţitoare de bord, personal tehnic dar şi de la birouri, au plecat încă din toamna anului trecut. Peste 20 de angajaţi şi-au cerut drepturile în instanţă, arată datele de la Tribunalul Bucureşti. 

Motivul? Aceştia nu şi-au primit salariile de luni bune, au spus pentru ECONOMICA.NET foşti angajaţi. Este vorba de salarii restante cuprinse între 5.000 şi 20.000 de euro/angajat. 

2013, cel mai bun an pentru compania lui Tender 

Compania aeriană a realizat în 2013 o cifră de afaceri de 9,89 milioane de euro, de şapte ori mai mult decât în 2012, când cifra de afaceri a fost de 1,35 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Cătălin Buţu a fost numit director în ianuarie 2013, iar foştii angajaţi spun că în acel an s-a zburat cel mai mult, s-au cumpărat avioane, iar salariile şi diurnele erau plătite la timp.

Ten Airways înregistra în 2013 un profit de circa 313.000 euro, faţă de pierderea de 175.000 de euro înregistrată în 2012. 

O nouă conducere

Omul de afaceri anunţa în primăvara anului trecut intrarea pe segmentul curselor comerciale cu brandul Fly România. Planurile iniţiale de a transporta în 2014 circa 100.000 de pasageri şi de a realiza venituri de 15 milioane de euro au intrat în picaj la începutul verii trecute, când zeci de zboruri au fost anulate. 

Deşi a susţinut lansarea Fly România în martie 2014, omul de afaceri Ovidiu Tender s-a dezis ulterior de acest brand, care marca intrarea companiei Ten Airways pe piaţa zborurilor comerciale. Pe fondul unor neînţelegeri, directorul general a fost nevoit să părăsească compania. Firma Necessair Consulting, controlată de Cătălin Buţu, directorul Ten Airways, şi prin care se puteau rezerva bilete la zborurile Fly România, şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti.

A fost adus un nou director, în persoana lui Dan Vulcan, fost director la Tarom şi Romaero. 

Rând pe rând, compania a pierdut contractele de ACMI (nr. – închirierea avioanelor cu tot cu echipaj altor companii). S-a pierdut contractul de zbor la Tel Aviv, la Heraklion, spre Maroc, dar şi contractul cu Air Moldova, iar din noiembrie 2014, compania nu a mai operat niciun zbor, au mai spus foştii angajaţi. 

CITEŞTE ŞI Eşecul Fly România: 9.400 de bilete vândute, doar 1.290 de pasageri transportaţi

Ten Airways este o companie aeriană cu capital românesc care şi-a început activitatea în 2010 şi a operat în sistem charter şi wet lease (închirierea aeronavei cu tot cu echipaj şi serviciile aferente pentru a opera în numele altei companii). Printre clienţi se numără Blue Air, Air Moldova, Aegean Airlines, Roya Maroc, Air Mediterrannnee şi Blue Panorama. În sistem charter, Ten Airways a zburat pentru agenţiile de turism Perfect Tour şi Paralela 45.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat la sfârşitul anului 2014 la peste 11 ani şi patru luni de închisoare în dosarul Carom Oneşti. Alături de Tender a fost condamnat şi Marian Iancu, la 13 ani şi opt luni de închisoare, ambiifiind acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani. Sentinţa în cazul lui Tender nu este definitivă

Te-ar mai putea interesa și
China impune sancțiuni împotriva a șapte companii americane, după ce Biden a aprobat acordarea unui ajutor nou pentru Taiwan
China impune sancțiuni împotriva a șapte companii americane, după ce Biden a aprobat acordarea unui ajutor nou pentru ...
China a anunţat vineri sancţiuni împotriva a şapte companii americane după ce Washingtonul a aprobat un nou pachet de ajutor militar pentru Taiwan, descris de Beijing drept un atac la adresa......
Constructorul turc de drone Baykar a cumpărat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, aflată sub controlul Guvernului de la Roma
Constructorul turc de drone Baykar a cumpărat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, aflată sub ...
Producătorul turc de drone Baykar a achiziţionat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, a anunţat ...
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile
Electrica Furnizare stornează facturile pentru consumurile aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2024, urmând ca acestea ...
Inteligența artificială dă primele semne de demență. Aproape toți chatboții AI de top prezintă semne de declin cognitiv
Inteligența artificială dă primele semne de demență. Aproape toți chatboții AI de top prezintă semne de declin cognitiv
Cu excepția ChatGPT 4o, aproape toate modelele lingvistice mari disponibile public supuse unui test numit Montreal Cognitive ...