Pacea în Siria nu va pune capăt crizei migraţiei – şefa diplomaţiei europene

Uniunea Europeană se va confrunta cu un aflux important de migranţi chiar şi în cazul în care comunitatea internaţională reuşeşte 'printr-un miracol' să pună capăt conflictului din Siria, a declarat vineri Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, potrivit DPA.
Economica.net - vin, 25 sept. 2015, 11:05
Pacea în Siria nu va pune capăt crizei migraţiei - şefa diplomaţiei europene

Sirienii reprezintă cel mai mare grup printre refugiaţii şi migranţii care trec graniţa UE.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), dintre cele 485.500 de persoane care au intrat în Grecia şi Italia de la 1 ianuarie peste 182.000 sunt sirieni.

‘Să nu ne amăgim. Astăzi Siria este într-o poziţie de prim-plan, cu patru milioane de refugiaţi în străinătate şi opt milioane de strămutaţi pe teritoriul sirian. Dar dincolo de Siria, există o lume de războaie, foamete şi mizerie’, a declarat Mogherini pentru publicaţia italiană La Repubblica.

‘Chiar dacă printr-un miracol, s-ar rezolva mâine problema siriană, Libia va rămâne un coridor deschis şi necontrolat spre Europa, până când cel puţin vom reuşi să reconstruim statul acolo. Şi dincolo de Libia există întreaga Africă’, a adăugat ea.

UE se confruntă în prezent cu cel mai mare aflux de migranţi şi refugiaţi de după cel de-al Doilea Război Mondial şi statele sale membre sunt scindate în ceea ce priveşte măsurile privind rezolvarea crizei migraţiei şi repartizarea refugiaţilor.

Mogherini a spus că blocul comunitar trebuie să fie pregătit pentru o reformă a regulilor sale privind acordarea de azil prin vot majoritar, la fel cum s-a decis la începutul acestei săptămâni distribuirea a 120.000 de solicitanţi de azil, trecându-se peste opoziţia Republicii Cehe, Ungariei, României şi Slovaciei printr-o majoritate calificată.

‘Noi trebuie să tratăm problema ca pe o chestiune europeană. Aşa că vom merge în această direcţie. Sperăm să fim în măsură să o rezolvăm consensual, dar utilizarea instrumentelor autorizate de tratatul (UE) nu trebuie să fie un tabu’, a spus Mogherini, referindu-se la votul majoritar.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...