Pachetele unice de ţigarete reprezintă un eşec – JTI
Departamentul de Sănătate al Australiei a demarat analiza Actului privind Standardizarea Ambalajelor Produselor din Tutun în martie 2015, depunând eforturi timp de aproape un an pentru a găsi dovezi cât de cât credibile, care să demonstreze că interdicţia şi-a atins scopul. În final, a fost nevoit să publice un raport în care pretinde că interdicţia ar putea ‘să înceapă să funcţioneze’ şi este posibil să aibă efect ‘în timp’.
‘Autorităţile ar trebui să privească lucid, dincolo de agitaţia provocată de OMS, şi să se uite în schimb la datele oficiale: interzicerea mărcilor în Australia a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor legale asupra brandurilor şi a oferit un cadou infractorilor care trafichează ţigarete ilegale şi contrafăcute. Însă ca măsură de sănătate publică, interzicerea mărcilor a dat greş’, a afirmat Michiel Reerink, Vicepreşedinte Global Regulatory Strategy, JTI.
În Europa, Directiva tutunului lasă introducerea pachetelor generice la alegerea statelor membre.
Până acum, Marea Britanie, Irlanda, Franţa şi Slovenia au optat pentru depăşirea cadrului Directivei, anunţând implementarea ambalajelor generice pentru ţigarete.
În România, proiectul de lege pentru transpunerea Directivei tutunului se află în momentul de faţă în Senat, ca primă cameră sesizată.
Textul prevede, ‘într-un articol modificat pe drum’, după aprobarea proiectului de către Guvern, că Ministerul Sănătăţii poate adopta prin ordin de ministru standardizarea ambalajelor şi interzicerea unor categorii de produse din tutun, ulterior votării legii de către Parlament.
‘Tutunul este, în prezent, un subiect extrem de politizat, la nivel european, însă acesta este doar începutul. Şi alte industrii care produc bunuri de larg consum sunt ameninţate, dată fiind tendinţa de demonizare a diverselor produse şi servicii considerate nesănătoase: dulciuri, băuturi carbogazoase, alcool, alimente care conţin grăsimi, Fast Food, telefoane mobile, internet etc’, declara recent, într-o conferinţă pe tema drepturilor de proprietate intelectuală, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, arătând că ‘pachetele generice înseamnă confiscarea brandurilor şi reducerea concurenţei la un singur element: preţul.’
JTI face parte din Grupul Japan Tobacco, unul dintre cei mai mari producători internaţionali de produse din tutun. Compania are circa 26.000 de angajaţi la nivel mondial şi operaţiuni în peste 120 de ţări.