Pachetul majoritar al Transelectrica a fost transferat în contul Secretariatului General al Guvernului
Depozitarul Central a înregistrat acest transfer la data de 10 aprilie 2014.
La mijlocul lunii februarie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care Transelectrica şi Transgaz au trecut în subordinea Secretariatului General al Guvernului, din cea a Ministerului Finanţelor.
‘Guvernul României a decis ca la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ S.A se realizează de către Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei Primului-ministru’, se arată în comunicatul Guvernului.
Luni, 7 aprilie, Plenul Senatului a aprobat această ordonanţă.
‘Prin proiectul de lege, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la cele două societăţi se transferă de la Ministerul Finanţelor Publice şi se realizează de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei prim-ministrului. Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al secretarului general al Guvernului, la propunerea şefului Cancelariei prim-ministrului’, se arată în raportul întocmit de senatorii din Comisia economică.
În documentul citat, se precizează, totodată, faptul că, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la cele două companii, interesele statului vor fi reprezentate de către SGG.
‘Dispeceratul Energetic Naţional şi Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale rămân în coordonarea metodologică şi funcţională a ministrului delegat pentru energie’, mai arată raportul.
Proiectul are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.