Pachetul salarial al şefului Stellantis a crescut anul trecut cu 56%, la 36,49 de milioane de euro
Carlos Tavares va beneficia de o compensaţie de 36,49 de milioane de euro, din care 23,47 de milioane de euro în numerar şi instrumente de capitaluri proprii, inclusiv un stimulent de transformare, de zece milioane de euro, pentru îndeplinirea obiectivelor legate de dificultăţile cu care se confruntă industria pe segmentul mobilităţii globale, tehnologiei şi vehiculelor electrice (EV).
Pachetul său salarial include şi stimulente pe termen lung de 13 miliarde de euro, legate de obiective specifice de performanţă.
Acţiunile Stellantis au atins vineri nivelul record de 24,56 de euro, la Bursa de la Milano, după ce în ultimele nouă luni au înregistrat un avans de aproximativ 70%.
În medie, angajaţii Stellantis au câştigat 70.404 euro în 2023, o creştere de 9,4% faţă de 2022. Compensaţiei totală a lui Tavares a fost de 518 ori mai mare, o majorare semnificativă faţă de nivelul din 2022. Raportul mai mare vine în urma impactului unei plăţi unice legate de stimulentele pe termen lung acordate lui Tavares pentru perioada 2021-2025, a precizat Stellantis.
Anul trecut, numărul angajaţilor Stellantis pe plan global a scăzut cu 5,2%, la aproximativ 258.000.
Conducerea Stellantis anunţase săptămâna trecută că îşi recompensează salariaţii din întreaga lume cu 1,9 miliarde de euro, după ce compania a realizat un profit record în 2023, de 18,6 miliarde de euro.
Sub formă de prime de participare şi interesare, ar fi vorba de o sumă de cel puţin 4.100 de euro brut pentru fiecare din salariaţi, fiind posibil să se ajungă la o sumă de maximum 6.000 de euro, a precizat directorul de resurse umane al grupului Stellantis, Xavier Chéreau, într-o conferinţă de presă.
Sumele variază în funcţie de acordurile salariale încheiate în fiecare ţară şi la fiecare locaţie unde operează Stellantis, grup care activează în special în Franţa, Italia şi America de Nord.
La rândul lor, acţionarii grupului Stellantis vor fi recompensaţi cu aproximativ 7,7 miliarde de euro pentru exerciţiul 2023, repartizaţi între dividende şi răscumpărări de acţiuni.