Packeta accelerează ritmul investițiilor în România și alocă un buget de până la 5 milioane de euro pentru dezvoltare în 2022
Investițiile vor fi direcționate, în principal, către deschiderea a două noi depozite în România și în extinderea rețelei de puncte pick-up, compania vizând dublarea acestora până la finalul anului.
Packeta va continua investițiile începute anterior în dezvoltarea logistică, în echipamentele tehnice și de manipulare a coletelor, în dezvoltarea platformei, în creșterea efectivului de personal angajat, în crearea de noi linii directe de transport internațional, în integrări tehnice și în creșterea numărului de magazine online partenere.
Planurile de investiții ale Packeta România au la bază o creștere semnificativă, compania înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de peste 11,7 milioane de euro, în creștere cu 160% față de anul anterior.
„Prin potențialul pe care îl are piața de livrări și datorită evoluției comerțului online pe plan local, România se află în centrul preocupărilor companiei la nivel de grup. Planurile Packeta în România sunt, astfel, centrate pe dezvoltarea capacităților de livrare în toată țara, fiind totodată, interesați să contribuim la dezvoltarea industriei și să oferim servicii de calitate la prețuri avantajoase, mai ales în contextul actual”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Packeta România, menționând că între prioritățile din acest an ale companiei se află dublarea rețelei de puncte pick-up, la peste 1.000 de locații.
„Tarifele de transport devin tot mai importante în această perioadă de creșteri ale prețurilor la carburanți, a inflației tot mai mari, a conflictului de la granița României, iar faptul că practicăm cele mai mici costuri de expediere, de doar 7 lei fără TVA, la orice punct pick-up din România, este de natură să genereze economii importante magazinelor online partenere”.
Astfel, din punct de vedere al logisticii de transport și retur costurile unui magazin online care livrează la punctele pick-up sunt mai mici cu 35% – 40% față de costurile care presupun livrarea coletelor la adresă.
Ce este și cum funcționează serviciul de livrare la puncte pick-up
Punctele pick-up Packeta sunt magazine fizice, aflate, de obicei, în zone populate, vizitate intens, afiliate companiei Packeta, de unde clienții își pot ridica personal coletele comandate de la magazinele online. Packeta deține în Romania o rețea formată din peste 500 de puncte pick-up deschise în localitățile cu peste 20.000 de locuitori. Magazinele fizice care oferă clienților acest serviciu pot fi identificate foarte ușor, printr-un marcaj cu logo-ul Packeta afișat în vitrinele acestora.
Cum poate fi accesat serviciul de livrare la puncte pick-up
- Clientul selectează punctul pick-up preferat din pagina magazinului online la momentul plasării comenzii;
- După finalizarea comenzii, magazinul online (expeditorul) predă coletul transportatorului, care va fi direcționat catre punctul pick-up ales de către client. Clientul primește un email cu codul de identificare al coletului, astfel încât să poată urmări online traseul coletului;
- În momentul în care coletul a ajuns la punctul pick-up, clientul va primi din partea Packeta un SMS și un e-mail cu parola unică, necesare identificării coletului. Din acel moment, clientul poate să ridice coletul oricând, în termen de 7 zile, în conformitate cu programul de functionare al magazinului în care este deschis punctul pick-up.
Popularitatea acestui tip de serviciu de livrare se extinde în România. Spre exemplu, doar anul trecut, volumul de colete trimise către punctele pick-up s-a dublat, reprezentanții Packeta România mizând pe o dublare și anul acesta a numărului de colete.
În 2021, din totalul coletelor procesate de Packeta România, aproximativ 35% au fost expediate către puncte pick-up din România, iar circa 60% către puncte pick-up din afara țării. Mai mult, peste 90% dintre magazinele online care au implementat deja livrarea la puncte pick-up, folosesc și în prezent cu succes acest serviciu, iar volumele de colete au crescut semnificativ, având un impact pozitiv în dezvoltarea afacerii lor.
În acest context, Packeta România vine în sprijinul magazinelor online și oferă o lună de livrări gratuite la puncte pick-up, dând astfel și clienților individuali posibilitatea să acceseze metode alternative de livrare.
În afară de livrarea către punctele pick-up proprii din România și din străinătate, o singură integrare cu Packeta oferă acces instant la multiple tipuri de servicii precum, livrarea la adresă în România, livrare cross-border la adresă în 34 de țări europene și non-europene și livrarea la lockere partenere.
Packeta România este o platformă digitală globală pentru comerțul online, membră a Packeta Group, prezentă pe piața din România încă din 2017. Compania are ca scop facilitarea procesului logistic pentru selleri și magazine online prin multiple servicii de livrare, fără a impune clienților finali locul și ora ridicării produselor. Acest lucru este posibil datorită unei rețele extinse de peste 10.000 de puncte pick-up proprii și peste 2.160 de Z-Box-uri în rețeaua internațională a Packeta Group și alte 92.000 de puncte pick-up partenere în toată Europa.
În anul 2021, grupul Packeta a transportat mai mult de 73 de milioane de colete, datorită colaborării cu peste 32.000 de magazine online și selleri persoane juridice. Magazinele online își pot expedia coletele nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional, în toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, plus Marea Britanie, SUA, Elveția, Liechtenstein, Emiratele Arabe Unite, Israel, Turcia și Ucraina.