Packeta Group își schimbă proprietarul. Un consorțiu de investitori financiari și privați va prelua conducerea în 2024

04 01. 2024
Packeta Group

Discuțiile privind această tranzacție au început în primăvară și au fost conduse de consilierii financiari Corpin (reprezentând JSK Investments) și Imap Redbaenk (reprezentând restul acționarilor). Căutarea unui investitor potrivit pentru Packeta Group a avut loc pe tot parcursul anului 2023 și a generat un număr semnificativ de oferte din partea diferiților investitori financiari și strategici, cu un interes semnificativ din partea marilor grupuri internaționale.

„ (…) Consider că noii investitori, care și-au demonstrat cunoștințele și experiența în sectorul livrărilor last-mile, vor ajuta Packeta Group să crească și mai mult și să îmbunătățească nivelul serviciilor oferite clienților noștri, cât și al satisfacției în muncă al angajaților noștri excelenți.

Totodată, aș dori să mulțumesc consilierilor noștri și echipei de conducere pentru asistența și sprijinul lor semnificativ pe parcursul acestui proiect foarte provocator, internațional și multi-tasking. Nu în ultimul rând, mulțumesc tuturor acționarilor care m-au ajutat să conduc compania mulți ani și au fost un sprijin, în special în ultimii ani plini de provocări”, a declarat Simona Kijonková, fondatoarea Zásilkovna, CEO Packeta și reprezentantă a JSK Investments, cel mai mare acționar al Packeta Group.

Zásilkovna, subsidiară a Packeta, a fost înființată în 2010 de către Simona Kijonková. Până în prezent, compania s-a extins în șapte țări europene și are peste 2.000 de angajați. Packeta dispune de o rețea de peste 15.000 de puncte pick-up proprii, inclusiv 6.000 de automate Z-BOX.