Packeta România crește rețeaua de magazine online și selleri parteneri la peste 1.800

Packeta România, platformă digitală globală pentru comerțul online, membră a Packeta Group, anunță extinderea rețelei de magazine online și selleri parteneri la peste 1.800, aproape dublu față de acum un an.
Lidia Neagu - mie, 24 iul. 2024, 11:09
Packeta România crește rețeaua de magazine online și selleri parteneri la peste 1.800

Totodată, aproape un sfert din totalul magazinelor online și sellerilor parteneri livrează acum produse în afara României, o creștere de aproape dublă față de anul precedent – lucru care reflectă un interes crescut din partea magazinelor online românești de a accesa piețe internaționale și de a diversifica sursele de venit.

În paralel, Packeta Group a investit în extinderea rețelei de puncte pick-up și în îmbunătățirea serviciilor oferite la nivel internațional. În prezent, Packeta Group deține o rețea de peste 16.000 de puncte pick-up proprii, inclusiv peste 6.900 de lockere Z-BOX și peste 144.000 de puncte pick-up partenere și livrează colete pentru peste 49.000 de magazine online.

„Toate aceste eforturi creează un context favorabil pentru partenerii platformei, facilitând procesul de livrare și accesibilitatea pentru clienți. Continuăm să ne îmbunătățim infrastructura și serviciile pentru a sprijini partenerii noștri în atingerea obiectivelor lor de afaceri”, spune Alexandr Jeleascov, Managing Director Packeta România.

Extinderea internațională reprezintă o oportunitate semnificativă pentru magazinele online din România, iar succesul acesteia depinde în mare măsură de parteneriatele strategice cu furnizorii de servicii logistice, care oferă flexibilitate în opțiunile de livrare, consultanță logistică personalizată, livrări rapide și prețuri competitive, soluții de retur eficiente, asistență locală și experiență pe piețele țintă.

În livrările din afara țării, magazinele online și sellerii parteneri s-au orientat, în principal, către țările din proximitatea României, regiunea balcanică și alte țări europene cu comunități semnificative de români.

Integrarea serviciilor Packeta România cu platforme și marketplace-uri locale și internaționale, a adus un aport semnificativ în accelerarea procesului de extindere a livrărilor internaționale pentru magazinele online românești. Iar parteneriatele și buna colaborare cu cei peste 70 de transportatori internaționali a avut un impact semnificativ în reducerea timpilor și costurilor de livrare internațională.

La creșterea înregistrată anul acesta au contribuit și optimizarea proceselor de livrare și oferirea de opțiuni variate, precum puncte pick-up pentru expedierea, ridicarea sau returul coletelor, livrarea la adresa clientului și livrarea în lockere, adaptate preferințelor individuale ale clienților.

Mai mult, Packeta România facilitează creșterea vânzărilor magazinelor online partenere prin integrarea acestora direct pe site-ul Packeta.ro. Magazinele online partenere dispun de un landing page dedicat care redirecționează rapid clienții către platformele lor.

Pentru 2024, pe segmentul cross-border, Packeta România ia în calcul o dublare a volumului livrărilor față de cea înregistrată anul trecut. Totodată, optimizarea proceselor și reducerea timpilor de livrare, implementarea soluțiilor de inteligență artificială și automatizare, care pot revoluționa procesele logistice și creșterea nivelului competițional în această industrie, vor favoriza extinderea comerțului transfrontalier.

Packeta România este o platformă digitală globală pentru comerțul online, membră a Packeta Group, prezentă pe piața din România încă din 2017. Compania are ca scop facilitarea procesului logistic pentru selleri și magazine online prin multiple servicii de livrare, fără a impune clienților finali locul și ora ridicării produselor. Acest lucru este posibil datorită unei rețele extinse de peste 144.000 de puncte pick-up partenere în Europa și peste 6.900 de lockere Z-BOX.

În anul 2023, Packeta Group a transportat aproape 106 milioane de colete și colaborează, în prezent, cu peste 49.000 de magazine online și selleri, iar aplicația mobilă Packeta a fost deja descărcată de peste 8.000.000 de utilizatori. Magazinele online își pot expedia coletele nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional, în toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, plus Marea Britanie, SUA, Elveția, Liechtenstein, Emiratele Arabe Unite, Israel și Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group raportează pentru primele nouă luni din an prime brute subscrise de peste 11,47 de miliarde de euro, în creștere cu 8%
Vienna Insurance Group raportează pentru primele nouă luni din an prime brute subscrise de peste 11,47 de miliarde de euro, ...
Vienna Insurance Group raportează că a înregistrat pentru primele nouă luni din acest an prime brute subscrise în creștere cu 8% față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la......
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a semnat astăzi 113 contracte de finanțare cu primării și entități publice pentru construirea de parcuri fotovoltaice
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a semnat astăzi 113 contracte de finanțare cu primării și entități publice pentru ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat miercuri 113 contracte de finanţare cu primării şi entităţi publice ...
DN AGRAR raportează o creștere cu 9% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului 2024. Profitul net însă a scăzut 6%
DN AGRAR raportează o creștere cu 9% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului 2024. Profitul net însă a ...
DN AGRAR Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală, ...
Compania Agroserv Măriuța, deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o pierdere netă de 3,8 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024
Compania Agroserv Măriuța, deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o pierdere netă de 3,8 milioane ...
Agroserv Măriuța, companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează ...