Înţelegerea, ce urmează a fi adoptată de Consiliul şi Parlamentul European, are scopul de a combate infracţionalitatea transfrontalieră şi terorismul, se arată într-un comunicat oficial al forurilor europene, citat de publicaţia online EUbusiness.
Comisarul european cu afacerile interne, Cecilia Malmstrom, a precizat că documentul prevede măsuri stricte de protejare a vieţii private a cetăţenilor europeni în condiţiile unor controale amănunţite care s-ar putea face asupra lor.
Comisarul european a mai precizat că, împreună cu omologul său american Janet Napolitano, secretarul departamentului american de Securitate Internă, s-au pus bazele unor viitoare acorduri bilaterale privind lupta împotriva criminalităţii cibernetice.