Pactul Coaliţia Naţională pentru România a fost semnat de PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților. Ce prevede acesta

Acordul politic de guvernare între PSD, PNL, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, semnat joi, prevede principiile funcţionării Coaliţiei Naţionale pentru România, condusă în prima etapa de Nicolae Ciucă, dar şi principiile de cooperare, la nivel parlamentar, dintre formaţiunile semnatare.
AGERPRES - J, 25 nov. 2021, 16:50
Pactul Coaliţia Naţională pentru România a fost semnat de PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților. Ce prevede acesta

Potrivit documentului, primul-ministru din partea PNL va avea mandat până la data de 25 mai 2023, după care va fi urmat de premierul din partea PSD, până la alegerile din 2024.

Acordul semnat de cei patru lideri menţionează că criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a determinat efecte economice şi sociale fără precedent. La aceasta s-a adăugat o criză energetică majoră şi „care se anunţă de durată, cu implicaţii economico-sociale grave”, iar anii succesivi de instabilitate climatică au un efect negativ important în ceea ce priveşte calitatea vieţii.

„Pentru gestionarea şi depăşirea acestora este necesară constituirea, fără întârziere, a unei majorităţi parlamentare solide şi învestirea unui guvern susţinut de aceasta. Numai astfel se vor putea pune în aplicare, cu celeritate, soluţiile pentru rezolvarea acestor probleme cu care se confruntă azi România”, se arată în document.

Acordul are în vedere necesitatea asigurării unei „guvernări eficiente şi a existenţei unei largi susţineri parlamentare în perioada 2021 – 2024”.

Astfel, formaţiunile semnatare convin asupra formării Coaliţiei Naţionale pentru România – coaliţie de guvernare pentru perioada 2021 – 2024.

„Primul candidat la funcţia de prim-ministru, din partea PNL, susţinut de cele 4 formaţiuni parlamentare semnatare, este Nicolae-Ionel Ciucă. Acesta va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, iar cel de-al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile generale din 2024. La schimbarea premierului, conform rotaţiei politice convenite, se vor înlocui şi următorii reprezentanţi în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; ministrul Finanţelor Publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiţiei; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului. În cazul desemnării sale, conform prevederilor constituţionale, acesta va prezenta Parlamentului spre aprobare un guvern format din 20 de ministere, nominalizările fiind făcute astfel: 9 ministere PSD, 8 ministere PNL, 3 ministere UDMR. Din structura executivului vor face parte şi 2 viceprim-miniştri, care vor reprezenta formaţiunile coaliţiei care nu au propus candidatul de prim-ministru, dar au membri în Guvern”, se precizează în document.

Conform Acordului, şedinţele coaliţiei vor avea loc săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea uneia dintre părţile semnatare. În cadrul acestora se iau decizii pentru realizarea prevederilor cuprinse în programul de guvernare. La aceste şedinţe participă prim-ministrul şi membrii Cabinetului. Delegaţiile de consultare în cadrul coaliţiei vor avea componenţa şi numărul de persoane stabilite de către preşedinţii celor 4 formaţiuni parlamentare. Secretariatul tehnic va fi asigurat de către fiecare formaţiune reprezentată în Guvern, lunar, prin rotaţie.

Deciziile coaliţiei se iau prin consens, prevede Acordul. Ele „sunt obligatorii pentru toate persoanele susţinute în funcţii publice de către aceasta”. „Revocarea acestor persoane poate avea loc după consultarea formaţiunii politice care a făcut propunerea. Deciziile oaliţiei sunt publice, iar dezbaterile în cadrul mecanismelor de decizie ale coaliţiei sunt confidenţiale până la adoptarea deciziilor”, arată documentul.

Pentru coordonarea şi punerea în aplicare a deciziilor coaliţiei la nivel parlamentar se organizează, săptămânal, şedinţe cu participarea liderilor de grup ai formaţiunilor semnatare din cele două Camere ale Parlamentului. Medierea eventualelor dezacorduri de natură parlamentară, precum şi dezbaterea unor puncte de vedere divergente asupra implementării programului de guvernare sau susţinerea unor iniţiative legislative se face în şedinţele de coaliţie.

Acordul politic de constituire a Coaliţiei Naţionale pentru România este valabil pe durata mandatului parlamentar 2021 – 2024 şi intră în vigoare la data semnării. Modificările acordului se dezbat, negociază şi convin între formaţiunile semnatare, fiind decise prin consens.

Documentul a fost semnat joi de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele PNL, Florin Cîţu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Te-ar mai putea interesa și
Controale ANSVSA în zonele de interes turistic. Instituția a dat 246 de amenzi în ultimele două săptămâni
Controale ANSVSA în zonele de interes turistic. Instituția a dat 246 de amenzi în ultimele două săptămâni
Inspectorii sanitari veterinari au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale în ultimele două săptămâni, în valoare totală de peste 4,4 milioane de lei, fiind emise opt ordonanţe de......
Funcționarii din administrația publică și asistență socială intră mâine în grevă de avertisment de două ore. Greva generală e programată pentru 30 iulie
Funcționarii din administrația publică și asistență socială intră mâine în grevă de avertisment de două ore. ...
Federația COLUMNA-SCOR, reprezentativă la nivelul sectoarelor de activitate Administrație Publică și Asistență Socială, ...
Riscurile se extind. Asigurătorii au plătit despăgubiri record de 592 de milioane de lei anul trecut în toată țara, pentru daune provocate de incendii și alte calamități
Riscurile se extind. Asigurătorii au plătit despăgubiri record de 592 de milioane de lei anul trecut în toată țara, ...
Zona București-Ilfov conduce, din nou, în clasamentul despăgubirilor plătite pentru daunele produse de incendii și alte ...
Salariații din casele de pensii nu vor mai munci nicio oră în plus și nici în weekenduri – Ionuț Marinescu, președintele FNSSM
Salariații din casele de pensii nu vor mai munci nicio oră în plus și nici în weekenduri – Ionuț Marinescu, președintele ...
Salariaţii din casele de pensii au decis să îşi ia toate zilele de concediu şi de recuperare şi să nu mai lucreze ...