Pactul global referitor la migraţie se semnează luni. Unde a ajuns fenomenul migraţiei şi cine a luat cele mai drastice măsuri anti-migraţie

Conferinţa interguvernamentală organizată în oraşul din centrul Marocului, care nu va fi urmată de o procedură de vot sau semnare, urmează a fi doar o simplă etapă formală în procesul lansat acum 18 luni şi menit să consolideze cooperarea internaţională în vederea unei „migraţii sigure, regulate şi ordonate”. Dar, după adoptarea sa, în iulie, la New York, documentul, care nu are caracter juridic obligatoriu, a generat disensiuni şi doar două treimi dintre cele circa 190 de state care l-au validat şi-au confirmat, deocamdată, prezenţa, la diferite niveluri de reprezentare.

Pactul consemnează atât principii – apărarea drepturilor omului, ale copiilor sau recunoaşterea suveranităţii naţionale – cât şi propuneri pentru ajutarea ţărilor să facă faţă migraţiei, cum ar fi schimbul de informaţii şi expertiză, integrarea migranţilor etc. El interzice totodată detenţiile arbitrare şi nu autorizează arestările decât ca ultimă soluţie.

Au decis să nu vină la reuniunea din Marrakesh Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveţia, Australia, Israel şi Republica Dominicană. În ce le priveşte, SUA s-au retras din procesul de elaborare a Pactului afirmând că acesta conţine dispoziţii contrare politicii privind migraţia a preşedintelui Donald Trump.

În pofida rezistenţei declarate faţă de document, reprezentanta specială a ONU pentru migraţie, Louise Arbour, s-a declarat „foarte încrezătoare” în viitorul lui. Pactul va face obiectul unei rezoluţii finale a ONU la 19 decembrie, la New York. „Numeroase state continuă să-şi respecte angajamentele la care au ajuns după negocieri foarte serioase şi intense. Ţările care renunţă astăzi au obţinut totuşi concesii de la partenerii lor de discuţii în cursul negocierilor şi trebuie să mărturisesc că găsesc acest lucru un pic surprinzător”, a declarat Louise Arbour pentru AFP.

Susţinătorii drepturilor omului consideră pactul insuficient, mai ales în ce priveşte accesul migranţilor la ajutor umanitar şi la servicii de bază sau în ce priveşte drepturile lucrătorilor migranţi. La rândul lor, detractorii pactului afirmă că acesta încurajează un flux migratoriu necontrolat sau aduce atingere suveranităţii naţionale.

Este un text „controversat”, dar migraţia „necesită o abordare internaţională”, a subliniat Goetz Schmidt Bremme, copreşedinte al Forumului mondial cu privire la migraţie şi dezvoltare (FMMD), reunit săptămâna aceasta la Marrakesh, înaintea conferinţei.

„Probabil s-a vehiculat prea mult despre avantajele migraţiei legale şi au fost omise provocările: au fost subestimate nevoile comunităţilor care vor ca în primul rând migranţii să se integreze şi care sunt preocupate de migraţia ilegală”, a explicat Schmidt Bremme.

Participanţii la reuniunea FMMD au pledat pentru o migraţie „legală şi ordonată”, într-un context în care o amplă campanie de dezinformare cu privire la mizele textului agită spiritele pe reţelele sociale. Mai mulţi oratori au insistat asupra necesităţii de a „organiza mobilitatea în loc de a închide graniţele”, pentru a răspunde nevoii de mână de lucru în ţările confruntate cu îmbătrânirea demografică.

„Asistăm din partea anumitor sectoare politice la manipularea, distorsionarea obiectivelor Pactului”, a denunţat Antonio Vitorino, directorul Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM). Fireşte că există provocări, imigraţia ilegală reprezintă o ameninţare, dar trebuie să reacţionăm în faţa retoricii negative printr-o mobilizare politică”, a conchis el.

În Europa, cancelarul german Angela Merkel şi-a anunţat prezenţa la Marrakesh, după un vot furtunos în Bundestag. Vor mai face deplasarea şi şefii guvernelor spaniol, grec şi portughez, potrivit informaţiilor AFP. Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va delega pe secretarul de stat pentru afaceri externe, decizie care a provocat o „mare dezamăgire” în Maroc, care consideră conferinţa drept un „moment istoric”, a indicat o sursă diplomatică locală.

„E o chestiune de oportunitate politică: participarea la această conferinţă din Marrakesh înseamnă a le face cale liberă tuturor celor care critică Pactul, cu riscul de a trimite un semnal negativ populaţiei”, a estimat un observator european.

Atât în Franţa, cât şi în Germania, Olanda sau Belgia, extrema dreaptă şi-a axat campania pentru alegerile europene din mai 2019 pe chestiunea migraţiei şi a chemat la mobilizare împotriva Pactului, în contextul general de ascensiune a naţionalismului şi populismului. În Belgia, voinţa premierului de a participa la conferinţa de la Marrakesh a generat o criză guvernamentală.

Care este acum fenomenul migraţiei: 258 de milioane de oameni, adică 3,4% din populaţia globului

În întreaga lume, există circa 258 de milioane de oameni „în mobilitate” şi migranţi, adică 3,4% din populaţia mondială, iar transferurile financiare ale acestora reprezintă în jur de 450 de miliarde de dolari, adică 9% din PIB-ul mondial, potrivit cifrelor Organizaţiei Naţiunilor Unite

Anii 2000 au fost marcaţi de mişcări masive de populaţii care au fugit din calea conflictelor, a sărăciei sau persecuţiilor. Iată o parte dintre aceste deplasări, rezumate de France Presse:

Siria
Conflictul din Siria, declanşat de reprimarea sângeroasă a unor manifestaţii pentru democraţie, s-a soldat din martie 2011 cu peste 360.000 de morţi. În această ţară care număra circa 23 de milioane de locuitori, peste jumătate din populaţie a fost constrânsă să-şi abandoneze locuinţele din cauza luptelor. În jur de 6,6 milioane de sirieni sunt strămutaţi, adică deplasaţi în interiorul ţării.

Alţii, adică peste 5,6 milioane, au fugit în străinătate, găsindu-şi refugiu în cea mai mare parte în ţările învecinate, potrivit ultimelor cifre ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR). Turcia găzduieşte cel mai mare număr de sirieni înregistraţi de HCR, peste 3,6 milioane. Urmează Libanul – mai puţin de 1 milion (1,5 milioane conform Beirutului) – şi Iordania, cu 673.000 conform ONU (1,3 milioane conform Ammanului).

Alte sute de mii de sirieni s-au refugiat în Europa, mai ales în Germania.

Sudanul de sud
Independent din 2011, Sudanul de sud a fost teatrul unui război civil timp de aproape 5 ani, conflict marcat de atrocităţi cu caracter etnic. Războiul din perioada decembrie 2013 – septembrie a.c. s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi a împins circa 4,2 milioane de oameni, adică o treime din populaţie, să-şi caute refugiu.

Potrivit HCR, aproape 2,2 milioane dintre aceşti oameni au părăsit ţara, ajungând în special în Uganda (785.000), Sudan (764.000) şi Etiopia (422.000).

Este una din cele mai grave crize umanitare din lume.

Europa
Sosirea masivă şi constantă de migranţi, ani la rând, a provocat o gravă criză a migraţiei, dar şi politică în Europa. Guvernele au înăsprit condiţiile de acces, iar unele au reînfiinţat controalele la graniţă.

După un „vârf” de peste un milion în 2015, numărul de sosiri via Mediterana – sirieni, irakieni, afgani, africani din zona subsahariană – a tins să scadă: peste 362.000 în 2016, 172.000 în 2017.

Totuşi, şi în 2018 numărul migranţilor ajunşi în Europa s-a ridicat la 132.500 de la începutul anului, 108.400 ajungând pe mare, conform Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM). Alţi 2.130 au murit încercând să traverseze marea.

După închiderea progresivă a rutelor migraţiei în Mediterana de est (Turcia – Grecia) şi centrală, via Libia sau Tunisia şi Italia, a crescut presiunea asupra rutei occidentale, mai ales prin Maroc. Reţelele de trafic de migranţi şi-au intensificat activităţile cu destinaţia Spania, care, cu aproape jumătate din totalul sosirilor, a devenit în acest an principala poartă de intrare a imigraţiei clandestine în Europa.

Venezuela
Potrivit Naţiunilor Unite, circa trei milioane de venezueleni trăiesc în străinătate, dintre care 2,3 milioane au emigrat începând din 2015, fugind de grava criză economică, politică şi socială din ţara lor. Columbia, care împarte o graniţă de 2.200 kilometri cu Venezuela, a primit peste un milion, Peru – cel puţin 550.000, iar Ecuadorul – circa 300.000.

Exodul venezuelenilor care fug de situaţia economică dezastruoasă marcată de penurii şi hiperinflaţie este considerat de agenţia ONU pentru refugiaţi drept cea mai masivă deplasare de persoane din istoria recentă a Americii latine.

Honduras
O caravană cu mii de migranţi, în principal din Honduras, plecaţi din ţările lor pentru a scăpa de violenţe şi sărăcie, a ajuns la jumătatea lunii noiembrie a.c la frontierele SUA. Au urmat alte caravane provenite din America centrală, formate din migranţi care au parcurs pe jos, cu autostopul sau cu autobuzul mii de kilometri în speranţa de a obţine statutul de refugiat în SUA.

Circa 6.000 de oameni s-au strâns astfel în oraşul mexican Tijuana. Dar, neputând trece graniţa la care preşedintele Donald Trump a mobilizat mii de soldaţi, mulţi dintre ei au decis între timp să se întoarcă acasă.

Ţările care au luat cele mai drastice măsuri pentru a limita migraţia

Mai multe ţări au adoptat în ultimii ani măsuri draconice şi controversate pentru a opri imigraţia. Iată care sunt cele mai emblematice cazuri în acest sens, potrivit AFP.

SUA: Zidul lui Trump
Preşedintele american Donald Trump, care a făcut din imigraţie o temă majoră în campania electorală din 2016, a semnat imediat după ce a fost învestit un decret vizând lansarea construcţiei unui zid anti-imigraţie cu o lungime de 1.600 de kilometri la graniţa cu Mexicul, pe care intenţiona să-l şi facă să plătească, dar acesta a refuzat.

La începutul lui 2018, Trump a cerut Congresului 25 miliarde de dolari pentru securizarea întregii frontiere, dar nu a obţinut decât 1,6 miliarde pentru un gard înalt de circa 10 metri, în cele două zone cele mai populate.

În mai, liderul de la Casa Albă a generat un nou scandal separând de părinţii lor peste 2.300 de minori, în numele politicii sale de „toleranţă zero” faţă de imigraţia clandestină. Ulterior a revenit asupra acestei măsuri.

Înainte de alegerile din noiembrie de la jumătatea mandatului şi în contextul în care mii de migranţi alungaţi de violenţele şi mizeria din America centrală se îndreptau către SUA, Trump a evocat o „invazie”, dând asigurări, fără a aduce vreo dovadă, că între aceştia se numără „criminali şi persoane din Orientul Mijlociu”.

La sfârşitul lui noiembrie, a mobilizat la graniţă câteva mii de militari, ameninţând că o va închide complet.

Italia: Refugiaţi respinşi
Principala poartă de intrare a migranţilor veniţi via Mediterana, Italia contestă acordurile de la Dublin ce prevăd ca statul european în care este înregistrat prima dată un migrant să se ocupe până la final de dosarul acestuia.

Alegătorii italieni au adus în 2018 la putere o coaliţie de extremă dreapta şi antisistem. Matteo Salvini, ministru de interne şi liderul Ligii (extrema dreaptă), s-a remarcat blocând accesul în porturile italiene a navelor umanitare cu migranţi salvaţi de pe Mediterana.

În noiembrie, Roma a adoptat un decret controversat care a înăsprit politica italiană privind imigraţia, stipulând scurtarea şederii şi o procedură de urgenţă pentru expulzarea solicitanţilor „periculoşi”.

Din ianuarie, numărul de sosiri pe coastele italiene a înregistrat o scădere de peste 80% faţă de anii precedenţi, ridicându-se la 23.011, conform unui bilanţ făcut public la începutul lui decembrie de Organizaţia internaţională pentru migraţie (OIM).

Ungaria: Garduri de sârmă ghimpată
Premierul ungar Viktor Orban, ostil primirii de migranţi, care ameninţă, în opinia sa, cu „disoluţia” identitatea maghiară şi europeană, a dispus ridicarea în 2015 a unui gard de sârmă ghimpată de câteva sute de kilometri la graniţa cu Serbia şi Croaţia, pentru a contracara intrările de refugiaţi din războaiele din Orientul Mijlociu. Totodată, Ungaria a adoptat una din cele mai restrictive legislaţii din Europa cu privire la migranţi.

Viktor Orban s-a opus de asemenea planului de distribuire a refugiaţilor adoptat de Uniunea Europeană, iar în 2016 a organizat un referendum la care răspunsul „nu” dat primirii de migranţi a avut câştig de cauză. Participarea insuficientă la consultarea populară nu a permis însă validarea acestui rezultat.

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement împotriva Ungariei, în special pentru nerespectarea legislaţiei europene în materie de azil şi pentru legea care permite urmărirea penală a celor care îi ajută pe migranţi.

Australia: Tabere de migranţi „offshore”
În 2017, numărul de migranţi primiţi în Australia cu vize permanente s-a diminuat sensibil, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, ca rezultat al unei politici care vizează să fie acceptaţi în ţară doar candidaţii cei mai buni, susţine guvernul de la Canberra.

Din 2013, Canberra respinge sistematic pe mare ambarcaţiunile cu imigranţi ilegali care vin în special din Afganistan, Sri Lanka şi Orientul Mijlociu, politică denunţată de organizaţiile neguvernamentale.

Cei care reuşesc totuşi să se strecoare sunt trimişi pe insulele Nauru sau Manus, în Papua Noua Guinee. Chiar şi atunci când solicitările de azil le sunt considerate justificate, nu sunt acceptaţi pe teritoriul Australiei.

Canberra susţine că salvează vieţi, descurajându-i pe migranţi de la plecarea pe un drum periculos. Sosirile de ambarcaţiuni în Australia, altădată aproape zilnice, au devenit extrem de rare.

Guvernul australian a început să-i evacueze discret pe copiii din Nauru, în faţa scandalului creat şi a preocupării faţă de sănătatea migranţilor, dintre care unii trăiesc de cinci ani în tabere de refugiaţi, ceea ce duce la depresii şi tentative de sinucidere, inclusiv în rândul copiilor