Pădurile României s-au redus sub media europeană

Suprafeţele acoperite cu păduri ale României s-au redus, în ultimii ani, sub media europeană, avertizează proiectul de lege privind modificarea Codului Silvic.
Economica.net - lun, 24 oct. 2011, 16:20

România mai are o suprafaţă împădurită de numai 6,4 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 27% din suprafaţa ţării. Media europeană este de 32%.

Dintre ţările est-europene, Cehia are o suprafaţa împădurită de 33 la sută, Bulgaria are 34 la sută, iar Slovacia şi Croaţia au peste 40 la sută.

Codul Silvic a fost aprobat fără să mai fie votat de senatori

Propunerea de modificare a Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic, elaborată de un grup de parlamentari la începutul anului 2011, a obţinut toate avizele necesare şi a fost înscrisă până acum de şapte ori pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Din cauza programului foarte încărcat, plenul nu a ajuns să discute niciodată proiectul de lege, astfel că proiectul a fost aprobat astăzi conform procedurii tacite.  Citeşte mai mult pe green-report.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Voestalpine AG va reorganiza locaţiile sale de componente auto din Germania, ceea ce va include şi închiderea unei unităţi, pentru a răspunde scăderii cererii şi dificultăţilor structurale,......
Rutte: NATO nu poate confirma în acest stadiu trimiterea de trupe militare din Coreea de Nord în Rusia
Rutte: NATO nu poate confirma în acest stadiu trimiterea de trupe militare din Coreea de Nord în Rusia
NATO nu poate confirma în acest stadiu desfăşurarea de către Coreea de Nord a unor trupe în Rusia, a afirmat vineri ...
Se scumpește berea? Guvernul introduce un calendar gradual de creștere a accizei
Se scumpește berea? Guvernul introduce un calendar gradual de creștere a accizei
Printr-un proiect de ordonanță de urgență postat pe site-ul MF sunt propuse o nouă serie de măsuri de modificări a ...
Cel mai nou bulevard din București e gata. Cum arată
Cel mai nou bulevard din București e gata. Cum arată
Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a postat pe pagina sa de facebook imagini cu noul bulevard Valea Largă. ...