Pădurile virgine vor fi protejate prin lege: Orice intervenţie silviculturală va fi interzisă

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat,marţi , la o vizită organizată de către WWF în Pădurile Şincii, o pădure virgină din judeţul Braşov. Vizita vine la trei săptămâni de la lansarea campaniei "Salvaţi pădurile virgine!", prin care WWF România îşi propune să pună sub protecţie ultimele păduri virgine din România şi pe care o susţin, în momentul de faţă, peste 70.000 de români.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 08:00

Cu acest prilej, László Borbély a declarat că “Ministerul Mediului şi Pădurilor a iniţiat recent un proiect legislativ de modificare a Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor. Prin acest act ne propunem ca pădurile virgine şi cvasivirgine, identificate până în prezent, să fie zonate în tipul funcţional I de protecţie, categoria funcţională păduri virgine.

Ministrul Mediului şi Pădurilor a explicat că, pe baza viitoarei legi, vor fi protejate toate arboretele virgine sau pădurile seculare cu structuri primare, ecosisteme forestiere care s-au guvernat dintotdeauna prin procesele biocenotice naturale, în care atât staţiunea forestieră cât mai ales biocenoza forestieră nu au fost influenţate semnificativ de-a lungul timpului prin intervenţiile antropice.

Conform estimărilor, în România se regăsesc în prezent circa 250.000 ha de păduri seculare, la care influenţa antropică de-a lungul timpului, a fost foarte redusă.În tipul I funcţional, categorie la care se încadrează aceste păduri, este interzisă orice fel de intervenţie silviculturală”, a precizat László Borbély.

Totodată, MMP a iniţiat demersuri pentru acordarea de compensaţii proprietarilor de păduri afectaţi de măsurile de protecţie preconizate. Astfel, László Borbély a declarat că “Noi am notificat Comisia Europeană asupra acordării formelor de sprijin pentru aceşti proprietari care înregistrează pierderi de venit. Aşteptăm răspunsul. Mai există şi alternativa de a promova măsuri de sprijin prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. În acest sens, valoarea estimată este de 100.000.000 EURO, pentru o perioadă de 5 ani.”

Ministrul Mediului și Pădurilor a reiterat că în acest moment, există în Parlament un proiect de lege prin care furtul de lemne, indiferent de cantitate, va fi pedepsit penal, nu numai în cazurile în care este depăşită cantitatea de 5 mc, aşa cum este în momentul de faţă.

”Doar aşa cred că putem pune capăt sau cel puţin să reducem numărul de ilegalităţi din ţară. Totodată, ne vom adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru a atrage atenția asupra pericolului social reprezentat de tăierile ilegale, având în vedere și faptul că doar 0,5% din dosare au fost soluționate”, a mai spus László Borbély.

Participanţii la eveniment au vizitat pădurea virgină din raza Ocolului Silvic Pădurile Şincii. Alături de ministrul László Borbély s-au aflat reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, experţi World Wide Fund for Nature, reprezentanţi ai presei şi ai autorităţilor locale.

Cu acest prilej s-a convenit semnarea, în perioada imediat următoare, a unui protocol între MMP şi WWF privind campania „Salvaţi pădurile virgine!”.

„Pădurile virgine sunt adevărate comori, mai ales pentru cei care le înţeleg valoarea şi rolul atât de important. Până la sfârşitul anului, vom finaliza actul normativ menit să asigure protecţia acestor păduri, iar în 2-3 săptămâni vom încheia un protocol de colaborare cu WWF, în care vom include acţiunule viitoare, care vor asigura protecţia pădurilor virgine din România”, a declarat Ministrul Mediului, dl. Laszlo Borbely.

Pe 24 octombrie 2011, WWF România a lansat, alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei, campania Salvaţi pădurile virgine!, cu scopul de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal.

În doar trei săptămâni, peste 70.000 de persoane s-au alăturat demersului iniţiat de WWF, semnând petiţia campaniei, disponibilă pe www.padurivirgine.ro. Aceasta solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor, garantul şi reprezentantul mediului în Guvernul României, să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...