Păgubiţii FNI nu vor mai primi banii de la Fondul Proprietatea şi Autoritatea de Supraveghere Financiară

17 09. 2013
fni_miting_73029900

Investitorii păcăliţi în mega-frauda ascunsă sub paravanul Fondului Naţional de Investiţii (FNI) nu vor mai primi despăgubiri direct din comisioanele pe care Fondul Proprietatea (FP) trebuie să le plătească Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Tribunalul a spus că investitorii FNI nu pot iniţia o asemenea procedură împotriva Fondului Proprietatea“. Astfel că, „Fondul a câştigat aproape toate cazurile împotriva investitorilor FNI“, se spune într-un răspuns al reprezentanţilor FP, la întrebările ECONOMICA.NET.

Justificarea se află în faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), succesoare a CNVM, găsită vinovată de neglijenţă şi bună de plată în cazul FNI, a scăpat de plată prin ordonanţa de înfiinţare, respectiv prin legea care a aprobat-o.

„Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, şi ea o succesoare, a AVAS, n.r.) a preluat calitatea procesuală pe care C.N.V.M. o avea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2013, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită, precum şi obligaţiile de plată aferente“, răspund, la rândul lor , reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la întrebările ECONOMICA.NET.

Într-adevăr, AAAS confirmă informaţia şi îi invită pe păgubiţii FNI să depună „documentaţia necesară întocmirii cererii de despăgubire“.

Legea 113/2013 prevede că „executarea obligațiilor de plată ale AAAS se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului“, ne spun juriştii ASF.

Legea 113 a aprobat OUG 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Păgubiţii FNI câştigaseră în instanţă despăgubiri din partea CNVM, predecesoarea ASF şi trimiseseră Fondului Proprietatea 282 de notificări, până în martie, cerând Fondului să redirecţioneze plăţile comisionului aferent CNVM către executorul judecătoresc, pentru o sumă totală de peste 8,7 milioane de lei.