PAID: Asigurarea împotriva dezastrelor naturale rămâne valabilă și permite instrumentarea daunelor, chiar și în cazul falimentului distribuitorului

18 09. 2021
nicoleta_radu_paid_77726000

Această reacție publică de sâmbătă a PAID vine după ce vineri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a companiei City Insurance, cel mai mare vânzător de polițe RCA de pe piață, cu un portofoliu de peste trei milioane de clienți. Această hotărâre a ASF deschide calea intrării în faliment pentru firma City Insurance. Fără să se refere în mod explicit la Citu Insurance, PAID dă asigurări că polița PAD este valabilă până la data expirării acesteia, indiferent de situația distribuitorului.

„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat directorul general al PAID, Nicoleta Radu (foto).

În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre beneficiari, în situația în care distribuitorul poliței nu va fi în măsură. În acest sens, compania pune la dispoziția publicului numărul scurt 021 9930, apelabil non-stop, din orice rețea.

„Ne vom asigura că nu există sincope în soluționarea daunelor și vom face toate demersurile pentru a prelua, de la Fondul de Garantare a asiguraților, plata directă a dosarelor. Avem toată încrederea că timpii de plată vor rămâne rezonabili și că toate dosarele de daună vor fi achitate”, a concluzionat Nicoleta Radu.

Citește și: https://www.economica.net/unsar-se-delimiteaza-de-compania-city-insurance-dupa-ce-asf-i-a-retras-acesteia-autorizatia-de-functionare_532445.html

În prezent sunt peste 1,8 milioane de locuințe asigurate prin polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Aceasta poate fi contractată direct pe site-ul paidromania.ro, prin intermediul companiilor partenere sau prin brokerii de asigurări.

Despre PAID

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundații – Alunecări de teren.

Citește și: https://www.economica.net/anuntul-anului-pentru-milioane-de-soferi-city-insurance-si-a-pierdut-autorizatia-si-merge-spre-faliment-ce-se-intampla-cu-cei-3-milioane-de-clienti-si-sutele-de-mii-de-pagubiti_531787.html