PAID, firma care vinde asigurările obligatorii de locuință, donează 500.000 de lei Spitalului Județean Brașov. Bani pentru ATI

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite asigurările obligatorii de locuință, anunță că a donat 500.000 de lei Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în contextul pandemiei de Coronavirus. Banii sunt destinați dotării cu tehnică medicală a secției ATI, aflate în prima linie a luptei împotriva COVID 19. Până acum, niciunul dintre acționarii PAID nu a anunțat donații individuale sau acțiuni de caritate în contextul pandemiei. Au făcut-o, însă, alte firme din piață, cum ar fi Allianz Țiriac, Omniasig, Aegon, NN sau Metropolitan Life, toate membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR).
Şerban Buşcu - mar, 05 mai 2020, 15:48
PAID, firma care vinde asigurările obligatorii de locuință, donează 500.000 de lei Spitalului Județean Brașov. Bani pentru ATI

Brașov este, de altfel, județul cel mai asigurat din România, iar orașul Brașov este singurul din țară unde ponderea asigurărilor obligatorii de locuință este la un nivel semnificativ, adică circa 50% din totalul locuințelor.

” PAID,  prin activitatea sa,  este mereu implicat în sprijinul oamenilor care se confruntă cu situații dificile și pune un accent deosebit pe tot ce înseamnă pregătire în fața dezastrelor. Tocmai de aceea, întelegând pe deplin nevoia și diferența pe care o poate face orice sprijin venit în clipe grele, ne dorim ca prin contribuția noastră la achiziționarea echipamentului medical necesar pentru tratarea pacienților diagnosticați cu COVID 19 să susținem eforturile personalului medical de a salva cât mai multe vieti”, a declarat Nicoleta Radu (foto), Director General al PAID România.

PAID este o entitate ce funcționează după regulile unei societăți de asigurări și are ca acționari 12 dintre companiile din piața de profil. Este singura societate care poate emite asigurarea obligatorie pentru locuință. Polița PAD este obligatorie prin lege, costă 20 de euro și acoperă daune de până la 20.000 de euro. Riscurile asigurate sunt cele de cutremur, inundație și alunecări de teren.

Deși asigurarea este obligatorie, în prezent doar circa 20% din totalul proprietarilor din România au o poliță în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...