PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a scăzut cu 2,3%, până la 1,67 milioane, în mai

Economica.net
26 06. 2017
bucuresti_68594675849_66279500

La finalul anului trecut, erau active 1.703.047 poliţe PAD, în timp ce la 31 decembrie 2015 erau active 1.590.954 poliţe.

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii mai 75,8% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 24,2% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 93,1% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 6,9% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (20% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).