UPDATE: Pakistan: Cel puţin 65 de morţi, majoritatea femei şi copii, într-un atentat sinucigaş la Lahore

Cel puţin 52 de persoane, în majoritate femei şi copii, au murit duminică într-un atentat comis de un kamikaze care şi-a detonat explozibilul avut asupra sa în apropierea unui parc public din Lahore, capitala provinciei Punjab din estul Pakistanului, au precizat reprezentanţi ai poliţiei şi echipelor de salvare, citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - Dum, 27 mart. 2016, 16:20
UPDATE: Pakistan: Cel puţin 65 de morţi, majoritatea femei şi copii, într-un atentat sinucigaş la Lahore

Explozia s-a produs în parcarea Parcului Gulshan-e-Iqbal, aproape de poarta de ieşire şi la doar câţiva metri de un loc de joacă pentru copii.

Alte aproximativ 150 de persoane ar fi fost rănite în explozie, potrivit oficialilor citaţi.

Explozia nu a fost revendicată încă. Pakistanul, ţară cu o populaţie de 190 milioane de locuitori, se confruntă cu o insurgenţă talibană, cu organizaţii criminale şi cu violenţe sectariene. Punjab este cea mai mare şi cea mai bogată provincie.

Martori de la faţa locului au spus că au văzut părţi de cadavre împrăştiate în parcare.

Potrivit lui Salman Rafique, consilier pe probleme de sănătate al autorităţilor din Punjab, cel puţin 52 de persoane au murit în explozie.

‘Majoritatea morţilor şi răniţilor sunt femei şi copii’, a declarat pentru Reuters Mustansar Feroz, reprezentant al poliţiei.

În imaginile transmise de media se văd copii şi femei ţipând şi plângând şi reprezentanţi ai echipelor de intervenţie, poliţişti şi simpli trecători cărând răniţi spre ambulanţe şi spre maşini private.

În 2014, Pakistanul a lansat o ofensivă împotriva talibanilor şi a jihadiştilor afiliaţi acestora în Waziristanul de Nord, încercând să le distrugă bastioanele de unde lansează atacuri deopotrivă în Pakistan şi Afganistan.

Explozia nu a fost revendicată încă. Pakistanul, ţară cu o populaţie de 190 milioane de locuitori, se confruntă cu o insurgenţă talibană, cu organizaţii criminale şi cu violenţe sectariene. Punjab este cea mai mare şi cea mai bogată provincie.

UPDATE 20:39 – Numărul morţilor a ajuns la 65 şi ar putea creşte considerabil

Cel puţin 65 de persoane, în majoritate femei şi copii, au murit duminică într-un atentat comis de un kamikaze care şi-a detonat explozibilul avut asupra sa în apropierea parcului, au precizat reprezentanţi ai poliţiei şi echipelor de salvare, citaţi de Reuters. 

Explozia s-a produs în parcarea Parcului Gulshan-e-Iqbal, aproape de poarta de ieşire şi la doar câţiva metri de un loc de joacă pentru copii. Atentatul s-a produs într-o zonă rezidenţială în weekendul de sărbătoarea Paştelui catolic. 

Alte aproximativ 280 de persoane ar fi fost rănite în explozie, conform unui bilanţ actualizat.

UPDATE 22:38 – O grupare talibană a revendicat atentatul sinucigaş din oraşul pakistanez Lahore

„Ţinta noastră au fost creştinii”, a declarat un purtător de cuvânt al grupării teroriste. „Am vrut să-i trimitem premierului Nawaz Sharif mesajul că am pătruns în Lahore (oraşul său natal – n.r.). Poate să facă orice, nu va fi în stare să ne oprească. Atacatorii noştri sinucigaşi vor continua aceste lovituri”, a adăugat el.

Parcul în care a avut loc atentatul se află într-o zonă din Lahore locuită de minoritatea creştină, într-o metropolă cu opt milioane de locuitori, majoritatea musulmani.

Martorii au povestit că au văzut fragmente de trupuri umane împărştiate pe asfalt imediat după ce fumul exploziei s-a ridicat.

„Când s-a produs deflagraţia, flăcările au fost atât de înalte încât au trecut de coroanele copacilor din parc şi am văzut trupuri zburând prin aer”, a declarat unul dintre martori.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a......
Şedinţă CSAT – Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Şedinţă CSAT – Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând ...
Ministrul Muncii susține ca majorarea salariului minim la 4.050 de lei/lună va avea efecte pozitive
Ministrul Muncii susține ca majorarea salariului minim la 4.050 de lei/lună va avea efecte pozitive
Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1 ianuarie 2025 va avea efecte pozitive la ...
Tarifele vamale suplimentare preconizate de SUA vor face dificilă menținerea prețurilor crede Ikea
Tarifele vamale suplimentare preconizate de SUA vor face dificilă menținerea prețurilor crede Ikea
Taxele vamale suplimentare preconizate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, vor face mai dificilă pentru IKEA menţinerea ...