Pakistanezii ştiu ce vor : 100.000 de persoane au manifestat împotriva avioanelor-spion
Manifestanţii au mai cerut Guvernului pakistanez să menţină închise căile de aprovizionare a forţelor NATO în Afganistan (ISAF). Aceste căi sunt blocate de Islamabad după o „eroare” a NATO, în care au fost ucişi 24 de militari pakistanezi la frontiera dintre Pakistan şi Afganistan, pe 26 noiembrie. Incidentul a tensionat relaţiile deja dificile dintre occidentali şi autorităţile pakistaneze.
„Nu suntem inamicii popoarelor din Occident şi ai Statelor Unite, dar respingem atitudinea americanilor, care aşteaptă în continuare de la noi o obedienţă servilă „, le-a spus manifestanţilor Mawlana Fazlur Rehman, liderul JUI. Numărul manifestanţilor a fost evaluat la 100.000, potrivit lui Ahsan Zulfiqar, un reprezentant al poliţiei.
Declanşată în 2004, campania de raiduri americane asupra zonelor tribale pakistaneze împotriva talibanilor şi aliaţilor lor din Al-Qaida, dintre care majoritatea sunt insurgenţi islamişti străini, s-a intensificat în ultimii trei ani. Din august 2008 şi până în prezent au avut loc peste 220 de atacuri.