Palat vechi de peste 500 de ani din centrul Clujului, scos la vânzare. Cum arată proprietatea istorică

23 10. 2022
palat8

Un superb palat cu elemente renascentiste din centrul Clujuljui este scos la vânzare la prețul de 7,5 milioane de euro, potrivit anunțului publicat de  Sotheby’s International România. Construit încă de acum 500 de ani, palatul este superb, iar la parter spațiile sunt închiriate de către Societatea Notarială Gorun & Asociații, cea mai mare societate notarială ca număr de notari asociați din România.

La ultimul nivel al palatului se află și un apartament de locuit, cu o suprafață de 300 de mp. În total, proprietatea are 48 de încăperi și 16 băi și este monument istoric definită în lista monumentelor istorice ca fiind „casa cu elemente renascentistice din secolul XVI – XVIII”.

„Clădirea amplasată pe un teren de 677 mp, cu 400 mp amprentă la sol și 1450 mp suprafața utilă, este invecinată cu edificii din epoca romană și medievală, acestea fiind clasificate ca monumente istorice de importanță națională și listate ca atare de Ministerul Culturii din România: Piața Muzeului, de care o desparte un zid comun. Zidul despărțitor – zidul cetății orașului a fost construit în perioada romană și delimitează prima cetate a Clujului fortificat. Zidul este un adevărat deliciu pentru vizitatorii și turiștii care ajung în curtea imobilului, atunci când aceasta este redată circuitului turistic, în trecut funcționând un bistro la parterul clădirii”, potrivit descrierii de pe Sotheby’s International România. 

Foto: Florin Pepene