Palatul Telefoanelor, Rockefeller Center de Bucureşti. „Nu va fi hotel sau cazinou”, spune şeful Telekom

Economica.net
01 03. 2016
78632958_27687400

„În primul rând, mă bucur că avem o asemenea clădire. Îmi aminteşte de Rockefeller Center din New York, este un art deco superb. Ar fi un edificiu fantastic, dar din păcate nu putem folosi toată clădirea. Avem acolo birouri, servere, dar nu o putem ocupa pe toată. Dacă o vindem, trebuie să avem în vedere impotanţa clădirii, faptul că este un monument în centrul Bucureştiului. Trebuie să ne alegem atent partenerul. Nu va fi hotel, nu va fi cazinou. Dacă o vindem, trebuie să găsim un partener distins.

Telekom a moştenit Palatul Telefoanelor de la Romtelecom. Grupul a anunţat, în 2014, că imobilul de pe Calea Victoriei este de vânzare.

Telekom Romania Communications, fosta Romtelecom, a scos clădirea la vânzare în septembrie 2014, împreună cu alte două proprietăţi din apropriere, la un preţ total de 21,6 milioane de euro.

Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri pătraţi.

Conform legii, statul are drept de preempţiune la vânzarea clădirilor monument istoric.

Palatul Telefoanelor a fost construit în 1933 şi a fost până în anii ’70 cel mai înalt edificiu din Bucureşti, cu o înălţime de 52,5 metri. Clădirea a fost construită pe locul celebrei terase Oteteleşeanu. Palatul Telefoanelor a fost proiectat de arhitecţii Louis Weeks, Walter Froy şi Edmond van Saanen Algi în stil Art Deco, cu schelet metalic.