Palatul Westminster, sediul parlamentului britanic, ar putea fi vândut chinezilor sau ruşilor

Parlamentarii britanici se reunesc luni într-o şedinţă de criză pentru a lua în discuţie variantele de salvare a clădirii parlamentului Regatului Unit, celebrul palat Westminster
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 10:47

Clădirea s-a uzat într-atât de mult încât reconstrucţia acesteia i-ar putea determina pe aceştia să-şi caute un nou loc de găzduire pentru o perioadă de cinci ani.

Toate opţiunile sunt luate în calcul. Pentru a salva legendara clădire, imobilul ar putea fi vândut unui investitor privat, conform The Mail on Sunday.

Ideea cu vânzarea clădirii a fost avansată săptămâna trecută de preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow.

Lucrările de reconstrucţie a clădirii, potrivit ziarului menţionat, s-ar putea întinde pe durata a cinci ani şi îi va costa pe britanici nu mai puţin de 1 miliard de lire sterline.

După cum a relatat în acest context presa din Albion, executivul de la Londra ia în considerare posibilitatea vânzării întregului complex de clădiri unor miliardari chinezi sau unei companii petroliere din Rusia. Nu este o idee nebunească, ci una suficient de plauzibilă, comentează observatorii, dacă se ia în considerare faptul că, în ultimii ani, investitorii chinezi şi cei ruşi sunt principalii cumpărători de bunuri imobiliare din Londra.

Cu toate că o astfel de posibilitate există, este puţin probabil ca parlamentarii britanici să accepte un astfel de pas privitor la reşedinţa istorică, dar faptul că Bercow a ridicat această problemă relevă gravitatea situaţiei, comentează The Mail on Sunday. Deputaţii vor examina câteva rapoarte de expertiză care descriu gradul de declin al clădirii, ce ‘se scufundă în noroiul Tamisei’.

În palatul Westminster apar periodic probleme cu cablurile electrice, cu scurgerile din acoperişul găurit, iar sistemul de încălzire ce datează din timpul celui de-al doilea război mondial ‘ameninţă să explodeze în orice moment’.

Surse ale ziarului califică perspectiva reconstrucţiei drept o ‘catastrofă elegantă’, dat find faptul că lucrările de reparaţie vor costa tot atât de mult cât s-a cheltuit la vremea respectivă pentru ridicarea palatului Westminster. ‘Există însă o alegere între a cheltui aceşti bani şi a vinde una din cele mai faimoase clădiri din lume ruşilor sau chinezilor’, potrivit sursei citate.

Un reprezentant oficial al Camerei Comunelor a confirmat faptul că toate aceste variante vor fi luate în discuţie luni, însă în următorii câţiva ani nicio acţiune în acest sens nu va fi luată, fiindcă orice variantă necesită un studiu meticulos şi evaluări ale experţilor, conform BBC.

După cum scria la sfârşitul anului trecut The Times, ruşii o ajută în prezent pe regina Angliei să facă faţă dificultăţilor financiare. Astfel, aceştia au închiriat o parte din Palatul Kensington din Londra pe perioada Jocurilor Olimpice din vară, casa regală căutând modalităţi de a-şi reechilibra bugetul.

Contractul de închiriere a fost semnat în august trecut de firma Eventica, a omului de afaceri rus Serghei Koluşev, şi Alan Reid, unul dintre administratorii Casei regale britanice.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...