Până acum s-au strâns 129.526 de euro prin subscripţia publică pentru „Cuminţenia Pământului”

Economica.net
30 05. 2016
cumintenia_pamantului_6787_53962500

‘Până în momentul de faţă s-au colectat 129.526 de euro, dintre care mai mult de 60% în ultimele zile de când am lansat aceste spoturi (tv – n.r.). Sigur, suma nu e mare, dar mă încurajează faptul că atunci când există o mobilizare şi subiectul este prezent, există o mobilizare şi din partea oamenilor. Vom menţine acest subiect, această temă prezentă în zilele, săptămânile şi lunile următoare atât în ţară, cât şi în diaspora’, a afirmat prim-ministrul la lansarea oficială a campaniei de strângere de fonduri pentru achiziţionarea sculpturii ‘Cuminţenia Pământului’.

Cioloş a făcut apel la ‘o clipă de onestitate’, amintind că demersurile pentru achiziţionarea operei au fost începute de Guvernul anterior.

‘Dacă suntem oneşti trebuie să spun că Guvernul precedent a fost cel care a utilizat oportunitatea de a constitui dreptul de preempţiune al statului român atunci când această operă a fost pusă în vânzare de proprietarii ei. Şi, pentru ca să fie lucrurile clare, pentru că au tot fost discuţii asupra acestui subiect, această operă a rămas în proprietate privată, după un proces în justiţie între statul român şi proprietar, când justiţia a stabilit în mod definitiv şi irevocabil statutul acestei opere de artă. (…) Guvernul pe care îl conduc a preluat în mod proactiv acest proces, continuând negocierile cu proprietarii şi (…) obţinând această perioadă de câteva luni în care Guvernul a decis, dincolo de alocarea acelei sume de 5 milioane de euro, în preţul de achiziţie negociat cu proprietarii să alăturăm şi un proces de subscripţie publică’, a explicat prim-ministrul.

Cioloş a adăugat că, dincolo de ‘chestiunea de matematică despre cum se mobilizează această sumă’, i s-a părut important să folosească momentul pentru consolidarea spiritului cetăţenesc colectiv.

‘Mi s-a părut că e un moment important în a folosi arta, în a folosi acest proces de subscripţie publică a unei opere de artă care, din punctul meu de vedere, prin definiţie, reprezintă sufletul neamului românesc, (…) ca un moment care să contribuie la construcţia spiritului cetăţenesc colectiv, trecând printr-o asumare a responsabilităţii individuale’, a explicat premierul.

Şeful Executivului a susţinut totodată că este un optimist convins şi că mizează pe succesul campaniei, dar este dispus să îşi asume personal un eventual insucces.

‘Dacă e un succes, e un succes al cetăţenilor români. Dacă este un insucces, sigur, eu mi-l asum ca atare, dar asta înseamnă că ne mobilizăm greu la astfel de lucruri şi aşa cum s-a spus aici, indiferent dacă se strânge sau nu suma – eu sper că se strânge -, (…) e un început. Dacă ţin eu bine minte, de la Ateneul Român încoace, deci în România modernă, nu prea au mai îndrăznit Guvernele să lanseze astfel de campanii. Eu prefer să lansăm această campanie, indiferent de rezultatul ei, pentru a avea un început. Pentru că, de acum înainte, oricât efort ar face un Guvern, oricât efort ar face un stat, din ce în ce mai mult cultura o să ne-o apropiem în măsura în care cetăţenii or să dorească să facă lucrul acesta’, a conchis prim-ministrul.

La evenimentul de la Palatul Victoria au fost prezenţi ministrul Culturii, Corina Şuteu, Doina Lemny – muzeograf-cercetător la Centrul Pompidou din Paris, dar şi actorii Oana Pellea şi Victor Rebengiuc în calitate de susţinători ai campaniei.