Pană de curent majoră în Bucureşti şi Ilfov din cauza unei defecţiuni la o stație Transelectrica. UPDATE
UPDATE 15.50: Transelectrica spune că a fost o avarie la stația Domnești, care se retehnologizează
Astãzi, 7 august 2020, la ora 12.47, în Stația 400//110/20 kV Domnești, s-a produs o avarie care a condus la întreruperea alimentãrii cu energie electricã a unei zone din Municipiul București.
Incidentul s-a produs în timpul realizãrii unor manevre în cadrul lucrãrilor de retehnologizare. Compania a declanșat o investigație pentru stabilirea exactã a cauzelor și a condițiilor în care s-a produs incidentul.
Manevrele de realimentare au început imediat dupã producerea incidentului și au fost finalizate cu succes în aproximativ 60 de minute.
Menționãm faptul cã Stația Domnești este în plin proces de retehnologizare și suntem convinși cã prin investiția realizatã riscul producerii unor astfel de incidente va scãdea semnificativ.
UPDATE 15.25 În Bucureşti nu se poate livra apă caldă. Probleme în trafic după ce semafoarele nu au mai mers
PMB: Temporar, în Bucureşti nu se poate livra apă caldă, ca urmare a avariei care a avut loc la Transelectrica
Mai multe servicii publice din Capitală au fost afectate, în urma avariei care a avut loc la Transelectrica, anunţă vineri Primăria Municipiului Bucureşti, menţionând că temporar nu se poate livra apă caldă.
„În urma avariei care a avut loc la Transelectrica din subordinea Guvernului României, Primăria Capitalei anunţă că mai multe servicii publice din Capitală au fost afectate. Astfel, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a informat că temporar în Municipiul Bucureşti nu se poate livra apă caldă. Avaria a afectat următoarele centrale: CTE Vest, CTE Progresu şi CTE Grozăveşti din subordinea Ministerului Energiei. Ca urmare a faptului că sistemul de pompare nu a fost alimentat cu energie electrică, compania a fost în imposibilitatea furnizării apei calde. În prezent, sistemul electric a fost repornit, iar alimentarea cu energie electrică a punctelor termice şi repornirea pompelor de circulaţie se vor face gradual pe o perioadă estimată între 6 şi 8 ore”, se arată într-un comunicat al PMB.
Conform aceleiaşi surse, echipele Termoenergetica sunt în teren pentru executarea operaţiunilor necesare reluării furnizării apei calde.
Totodată, PMB menţionează că avaria a afectat sistemul de semaforizare din sectoarele 5 şi 6, timp de 40 de minute. În prezent, semafoarele funcţionează în condiţii normale, caracteristicile tehnice ale acestora permiţând repornirea automată odată cu remedierea avariei.
A fost afectat şi programul de circulaţie în cazul vehiculelor STB: pe de o parte prin căderea tensiunii pe liniile de tramvai şi de troleibuz, iar pe de altă parte din cauza congestionării traficului general, în urma opririi funcţionării semafoarelor.
Astfel, între orele 13,05 – 13,45, în sectoarele 1, 5, 6, au fost afectate zonele Bd. Ghencea, Str. Braşov, Bd. Preciziei, Bd. Virtuţii, Bd. Uverturii, Bd. Timişoara, Bd. Vasile Milea, Şos. Grozăveşti, Calea Giuleşti, Bd. Constructorilor.
Între orele 13,05 – 13,15 o parte dintre tramvaiele liniilor 8, 25, 35 au staţionat fără tensiune, iar între 13,10 – 13,45 tramvaie ale liniilor 11 şi 44 au staţionat pe Calea Giuleşti.
„Semaforizarea din zonele Cotroceni, Filaret, Vulcan, Crângaşi, Militari şi Drumul Taberei a fost oprită, ceea ce a dus la dificultăţi în circulaţie, însă, prin eforturile angajaţilor STB SA, nu s-au înregistrat întârzieri faţă de programul de circulaţie”, se menţionează în comunicat.
Știrea inițială
Surse din piața de energie au explicat că incidentul a apărut la stația Domnești, care aparține operatorului rețelei naționale de înaltă tensiune, Transelectrica
Ce spune E-Distribuţie Muntenia
Alimentarea cu energie electrică a staţiilor adiacente care deservesc zona de vest şi centrală a municipiului Bucureşti şi zone limitrofe din judeţele Ilfov şi Giurgiu a fost întreruptă vineri, în jurul orei 13:00, în urma unui incident apărut în sistemul de transport al energiei electrice, au anunţat reprezentanţii E-Distribuţie Muntenia.
Potrivit sursei citate, alimentarea cu electricitate a fost reluată pentru cea mai mare parte a consumatorilor.
„Un incident apărut în sistemul de transport al energiei electrice în jurul orei 13:00, nu în instalaţiile E-Distribuţie Muntenia, a cauzat astăzi (vineri, n.r.) o întrerupere în alimentarea cu energie electrică a staţiilor adiacente, care alimentează zona de vest şi centrală a municipiului Bucureşti şi zone limitrofe din judeţele Ilfov şi Giurgiu. În prezent, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru cea mai mare parte a consumatorilor. Regretăm disconfortul produs clienţilor”, susţin reprezentanţii E-Distribuţie Muntenia.
În urma acestui incident, mai multe cartiere din Bucureşti, printre care Drumul Taberei, Militari, Giuleşti, Rahova, Bucureştii Noi, Victoriei şi Aviatorilor, au rămas fără curent electric.
Transportul public a avut şi el de suferit, tramvaie ale liniilor 8, 25, 35, 11 şi 44 rămânând blocate temporar în urma lipsei alimentării cu energie electrică.
Ce spune Metrorex
Circulaţia metroului nu a fost întreruptă, însă sistemul de iluminat din unele staţii de metrou a fost afectat, conform Metrorex.
„Începând cu ora 12:51, din cauza unei avarii în sistemul furnizorului de alimentare cu energie electrică, pe Magistralele 1, 3 şi 4, în 5 staţii de metrou a fost afectat iluminatul normal. Pe durata avariei, în staţiile Metrorex intră automat iluminatul de siguranţă. Pentru siguranţa călătorilor aflaţi la metrou, intrarea şi ieşirea trenurilor din staţie se face cu deosebită atenţie şi se staţionează mai mult timp la peron pentru ca urcarea şi coborârea călătorilor să se efectueze în siguranţă. Precizăm că circulaţia trenurilor nu a fost afectată, iar călătorii sunt permanent informaţi prin sistemul de sonorizare de la peronul staţiilor despre această situaţie. De asemenea, au existat 3 cazuri de călători blocaţi în lift din cauza avariei de energie electrică, iar echipele de intervenţie ale Metrorex au intervenit cu promptitudine pentru eliberarea acestora. În cazul în care avaria de energie electrică va fi de lungă durată este posibil să fie afectat sistemul de iluminat de siguranţă, situaţie în care se va limita accesul călătorilor în staţii, iar circulaţia trenurilor va fi afectată”, se menţionează în comunicatul remis de Metrorex.
Mai multe zone din Capitală, preponderent din Sectoarele 6 şi 5, au fost afectate vineri de o pană de curent. Între cartierele afectate sunt: Drumul Taberei, Gara de Nord, Militari, Piaţa Victoriei dar şi zona Chiajna.
Şi clădirea Guvernului a fost afectată parţial de pana de curent, însă nu este clar dacă nu a fost vorba despre o întrerupere programată.
Contactaţi de News.ro, reprezentanţii E-Distribuţie Muntenia au declarat pentru News.ro că ”incidentul a fost localizat în instalaţiile operatorului de transport (n.r. – Transelectrica), nu în instalaţiile E-Distribuţie Muntenia”.
Reprezentanţii Transelectrica nu au putut fi contactaţi, însă se pare că avaria s-ar fi produs în staţia de transformare Domneşti.
Pana de curent s-a remediat parţial, dar în unele zone încă durează de mai bine de o oră, iar angajaţii companiei lucrează în acest moment la remedierea situaţiei.
Compania Naţionala de Transport al Energiei Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare şi 8.834,3 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt unităţi teritoriale de transport.