Până în 2014, românii au acces restricţionat la muncă în Spania. CE ne cere să le creăm joburi aici

Comisia Europeană a aprobat o cerere transmisă de autorităţile spaniole la 13 decembrie 2012 privind prelungirea restricţionării temporare a accesului lucrătorilor români la piaţa forţei de muncă din Spania, până la 31 decembrie 2013. Decizia a fost motivată de problemele cu care se confruntă piaţa muncii din Spania, agravate de şomajul românilor care locuiesc acolo. Comisia Europeană cere României să le creeze românilor din Spania locuri de muncă în ţară.
Cristina Şomănescu - vin, 21 dec. 2012, 12:29
Până în 2014, românii au acces restricţionat la muncă în Spania. CE ne cere să le creăm joburi aici

Aceste restricții nu pot fi menținute după sfârșitul anului 2013, întrucât restricțiile temporare impuse liberei circulații a lucrătorilor români și bulgari trebuie anulate în toate statele membre începând cu 1 ianuarie 2014.

Decizia CE de prelungire a restricţionării accesului românilor pe piaţa spaniolă se bazează pe o clauză specifică de salvgardare din Tratatul de aderare a Bulgariei și României încheiat în 2005. Această clauză permite statelor membre care au ridicat restricțiile impuse lucrătorilor din Bulgaria și România să le restabilească ulterior, în caz de probleme grave ale piețelor muncii din statele respective, sub rezerva acordului din partea Comisiei Europene.

Spania și-a deschis piața forței de muncă pentru lucrătorii români și bulgari în 2009, dar în august 2011 Comisia a autorizat Spania să restricționeze temporar libera circulație a lucrătorilor români până la 31 decembrie 2012.

„De la jumătatea anului 2011, când au fost reintroduse restricțiile privind accesul lucrătorilor români la piața forței de muncă, situația economică și cea a pieței forței de muncă din Spania s-a înrăutățit și mai mult. Am ferma convingere că libera circulație a muncitorilor trebuie promovată și că restricțiile impuse acesteia nu rezolvă problema ratei ridicate a șomajului. Cu toate acestea, piața forței de muncă din Spania a fost foarte grav afectată de criză și, prin urmare, Comisia a fost de acord cu această măsură temporară”, a explicat László Andor, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale şi incluziune.

Vom continua să monitorizăm îndeaproape piața forței de muncă din Spania și nu vom ezita să modificăm sau să revocăm această decizie de îndată ce evoluția pieței spaniole a forței de muncă o va permite. În același timp, trebuie ca și România, la rândul său, să ia măsuri adecvate pentru a stimula crearea de locuri de muncă. Pentru a ameliora situația ocupării forței de muncă, încurajez ambele țări să implementeze măsurile prevăzute în pachetele privind ocuparea forței de muncă și tineretul, prezentate de Comisie în acest an, a conchis László Andor.
 
Spania a înregistrat o rată a șomajului de 26,2% în 2012, față de 22,7% cu un an în urmă iar șomajul în rândul tinerilor a depăşit 55% (mai precis 55,9%). Pentru comparaţie, la nivelul UE, rata medie a șomajului este de 10,7% iar în rândul tinerilor, de 23,4%.

În prezent, în Spania locuiesc 913,000 de români (cifră actualizată în septembrie 2012), ceea ce reprezintă 17% din populația de origine străină din Spania.

Sondajul privind forța de muncă în UE arată că rata șomajului în rândul românilor din Spania este foarte ridicată, afectând 36,4% din populația activă din punct de vedere economic, în comparație cu 23,3% în cazul cetățenilor spanioli. Rata ocupării forței de muncă în rândul cetățenilor români în vârstă de muncă (15-64 de ani) este de numai 50,8%.
    
Comisia va monitoriza situația pieței forței de muncă din Spania prin intermediul actualizărilor furnizate de autoritățile spaniole o dată la trei luni și își rezervă dreptul de a abroga, în orice moment, decizia de restricționare a accesului la piața forței de muncă, funcție de evoluțiile constatate.

Comisia urmează să notifice această decizie Consiliului de miniștri al UE. Statele membre au la dispoziție două săptămâni pentru a solicita Consiliului să modifice sau să anuleze decizia Comisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,4% în noiembrie. Creştere de 3,3% faţă de luna precedentă
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,4% în noiembrie. Creştere de 3,3% faţă de luna precedentă
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,4% în luna noiembrie 2024, comparativ cu noiembrie 2023, dar au crescut cu 3,3% faţă de luna......
DAMAC își extinde operațiunile cu centre de date în SUA. Parteneriat strategic cu PPC Group, în Grecia
DAMAC își extinde operațiunile cu centre de date în SUA. Parteneriat strategic cu PPC Group, în Grecia
DAMAC își extinde operațiunile cu centre de date în SUA. În Europa, compania a anunțat recent și un parteneriat strategic ...
AccuWeather estimează daune de peste 50 de miliarde de dolari cauzate de incendiul din California
AccuWeather estimează daune de peste 50 de miliarde de dolari cauzate de incendiul din California
Aplicația de meteorologie AccuWeather a anunțat miercuri că a estimat daunele și pierderile economice cauzate de incendiul ...
Primele oferte Romgaz pentru populaţie şi consumatorii non-casnici vor fi disponibile anul acesta – Ministerul Energiei
Primele oferte Romgaz pentru populaţie şi consumatorii non-casnici vor fi disponibile anul acesta – Ministerul Energiei
Romgaz se pregăteşte să devină furnizor de gaze naturale, iar dacă procedurile de achiziţie şi implementare se vor ...